năucie sf [At: LB / P: nă-u~ / Pl: ~ii / E: năuc + -ie] (Asr) 1 Prostie. 2-3 Năuceală (1-2). 4 Uluire.

NĂUCIE sf. Zăpăceală, uluială, buimăceală: un lucru, cu toată năucia lor, nu putură să-l uite (GN.) [năuc].

NĂUCIE s. f. (Rar) Faptul de a fi năuc, starea celui năuc. Un lucru, cu toată năucia lor, nu putură să-l uite. GANE, la CADE.

năucie f. stupiditate.

năucie f. Starea năuculuĭ, zăpăceală.

năucie (rar) s. f., art. năucia, g.-d. năucii, art. năuciei

năucie (rar) s. f., art. năucia, g.-d. năucii, art. năuciei

năucie s. f., art. năucia, g.-d. năucii, art. năuciei

NĂUClE s. f. (Astăzi rar) Prostie, tîmpenie; năuceală (1), uluire. Cf. lb. Asemenea stupiditate (năucia) este comună mai tuturor renegaților. BARIȚIU, P. a. III, 123, cf. POLIZU, PONTBRIANT, d. Din năucie cade în gropi și se lovește cu capul de toți pereții. lm, cf. ddrf, barcianu, alexi, w. tdrg, șăineanu, d. u. Buimăceală, beție, surzie, năucie, hîrcă, tusă... va ca roua de soare în țărmurile goale. șez. v, 144. ◊ (Ca epitet, precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Ce năucie de primăvară! ap. DDRF. – Pronunțat: nă-u-. – Năuc + suf. -ie.