născocitură sf [At: BARCIANU, V. / V: (reg) ~otit~ / Pl: ~ri / E: născoci + -tură] 1 (Rar) Născocire (5). 2 (Reg; îf născotitură) Descântec la o boală.

NĂSCOCITURĂ (pl. -turi) sf. Ceea ce se născocește, scornitură.

NĂSCOCITURĂ, născocituri, s. f. (Rar) Lucru plăsmuit, scornit; plăsmuire, scornitură. Născocituri făcute de dragul vremii în care ni se urăște. SLAVICI, la TDRG.

NĂSCOCITURĂ ~i f. Ceea ce este născocit. /a născoci + suf. ~tură

născocitură f. efectul născocirii: ficțiune, invențiune.

născocitúră f., pl. ĭ. Lucru născocit, invențiune scornitură.

născotitură sf vz născocitură

născocitură (rar) s. f., g.-d. art. născociturii; pl. născocituri

născocitură (rar) s. f., g.-d. art. născociturii; pl. născocituri

născocitură s. f., g.-d. art. născociturii; pl. născocituri

NĂSCOCITURĂ s. v. minciună.

NĂSCOCITURĂ s. invenție, minciună, născoceală, născocire, neadevăr, palavră, plăsmuire, poveste, scorneală, scornire, scornitură, (pop.) iscoditură, (înv.) basnă, băsnire, (fam.) balivernă, brașoavă, (fam. fig.) basm, gogoașă, tromboane (pl.). (Toate vorbele lui sînt simple ~.)