năpust [At: VICIU, GL. / V: (reg) ~ă av / Pl: ~uri / E: pbl drr năpusti] (Reg) 1 sn Pustiire. 2 sn Calamitate. 3 sn (Îe) A fi ~ de păduchi Se spune despre cineva care are păduchi mulți. 4 av (Îe) A veni ~ă A năvăli peste cineva. 5 sna Duh rău. 6 sna Demon. 7 sna Drac. 8 sn (Îrg; îlv) A lăsa (ceva) în ~ (sau ~ui) sau a închina ~ului sau a lăsa ~ului A abandona. 9 sn Insectă care trăiește în lemn și care face un zgomot asemănător cu tic-tacul ceasului (Psacus pulsatorius).

NĂPUST s. n. (Regional, în expr.) A lăsa năpustului = a nu se mai preocupa de..., a lăsa în pace. Lasă-l năpustului, zise bătrîna, să te ferească dumnezeu să nu-l cunoști, ci să fii totdeauna ocolit de el. RETEGANUL, P. IV 41.

NĂPUST s. n. (Reg., în expr.) A lăsa năpustului = a nu se mai preocupa de..., a lăsa în pace. – Bg. napusto „zadarnic”.

năpúst n., pl. urĭ (vsl. *napustŭ, rut. napust, atac impetuos, sîrb. „ocaziune”; bg. napusto, în zadar. V. năpustesc, otpust). Trans. Ban. Duh necurat, diavol. A lăsa năpust saŭ năpustuluĭ, a părăsi, a da uităriĭ.

năpustă av vz năpust

NĂPUSTUL s. art. v. aghiuță, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satană, tartor.

năpustul s. art. v. AGHIUȚĂ. DEMON. DIAVOL. DRAC. ÎNCORNORATUL. NAIBA. NECURATUL. SATANĂ. TARTOR.

năpust, năpusturi, s.n. (reg.) 1. pustiire, risipire; calamitate. 2. (art.) duh rău, demon; necuratul, dracul. 3. insectă care trăiește în lemn și face un zgomot asemănător ceasului.

năpust, năpusturi s. n. (Reg.) 1. Pustiire, risipire; calamitate. 2. (Art.) Duh rău, demon; necuratul, dracul. – Din năpusti (deriv., regr.).