NOVELĂ¹, novele, s. f. (Jur.) Dispoziție suplimentară care se adaugă la o lege cuprinsă într-o codificare anterioară (în dreptul roman). – Din lat. novellae.

novelă¹ sf [At: PRAVILA (1814), 126/24 / Pl: ~le / E: lat novellae] (Jur) Dispoziție suplimentară care se adaugă la o lege cuprinsă într-o codificare anterioară.

*NOVELĂ = NUVELĂ [it.].

NOVELĂ¹, novele, s. f. Dispoziție suplimentară care se adaugă la o lege cuprinsă într-o codificare anterioară (în dreptul roman). – Din lat. novellae.

NOVELĂ², novele, s. f. (Învechit) Noutate, știre. Deși ți-am scris îndată ca să cercetezi mai cu de-amănuntu această novelă, ai tăcut cu totul. KOGĂLNICEANU, S. 207. – Variantă: nuvelă (GHICA, A. 352) s. f.

NOVELĂ s.f. 1. (Jur.) Dispoziție suplimentară de drept roman care se adăuga la o lege. 2. V. nuvelă. [< fr. novelles, lat. novelae].

* novélă f., pl. e (lat. novella). Pl. Ultimele legĭ din codu luĭ Justinian, numite în vechime la noĭ nearale (după ngr. și vgr. neará). V. nuvelă.

*NUVELĂ (pl. -le) sf. 1 📝 Roman foarte scurt, povestire, narațiunea unei întîmplări interesante sau amuzante ¶ 2 Noutate, știre [fr.].

NUVELĂ¹ s. f. v. novelă².

NOVELE s. f. pl. (jur.) dispoziții suplimentare de drept roman care se adăugau la o lege. (< fr. novelles, lat. novelae)

Novele pl. legile împăratului Justinian, cari formează ultima parte a dreptului roman, numite la noi în vechime Nearale.

novelă (jur.) s. f., g.-d. art. novelei; pl. novele

novelă (jur.) s. f., g.-d. art. novelei; pl. novele

novelă (jur.) s. f., g.-d. art. novelei; pl. novele