nonă² sf [At: DN / Pl: ~ne / E: lat nona cf it nono] (Muz) 1 Interval cuprins între două note ale gamei aflate la distanță de nouă trepte. 2 A noua treaptă de la o treaptă dată.

NONĂ s.f. 1. (Ant.) A noua oră a zilei în vechea Romă (numărată după orele 6 dimineața, echivalînd cu ora 15 actuală). 2. (Rel.) A patra oră canonică minoră, corespunzînd orei 15 actuale. ♦ Rugăciune care se recită la aceeași oră. 3. Strofă alcătuită din nouă versuri. 4. (Muz.) Interval care cuprinde nouă trepte; treapta a noua de la o treaptă dată. [< lat. nona, cf. it. nono – nouă].

NONĂ² s. f. 1. a noua oră a zilei în vechea Romă (numărată după orele 6 dimineața, ora 15 actuală). 2. prestație față de stăpânul feudal, a noua parte din produsele obținute de țăran. 3. (rel.) a patra oră canonică minoră, ora 15. ◊ rugăciune care se recită la această oră. 4. (muz.) interval de nouă trepte (o secundă peste octavă); treapta a noua de la o treaptă dată. 5. strofă din nouă versuri. (< lat. nona, it. nono)

NONĂ¹ ~e f. 1) Treapta a noua a gamei diatonice, de la o treaptă dată. 2) Interval dintre două sunete ale gamei diatonice, care cuprinde nouă trepte ale scării muzicale. 3) Strofă compusă din nouă versuri. /<lat. nona

nonă s. f., g.-d. art. nonei; pl. none

nonă s. f., g.-d. art. nonei; pl. none

nonă (interval muzical, prestație în feudalism, denumire în calendarul roman) s. f., g.-d. art. nonei; pl. none

nonă (< lat. nona „a noua”) 1. Interval* compus (secundă* peste octavă*) care cuprinde nouă trepte* și se notează cu cifra 9. Tipuri diatonice: n. mare (ex. do-re din octava superioară) are șapte tonuri* și se notează cu 9 M; n. mică (ex. mi-fa din octava superioară) are șase tonuri și jumătate și se notează cu 9 m. Cu ajutorul alterațiilor* se obțin alte tipuri (ex. n. mărită, do-re diez din octava superioară). Prin răsturnare* (ridicând baza cu o octavă și coborând vârful cu o octavă) se obțin septime* corespunzătoare (ex.: 9 M dă 7 m). 2. Treapta* a noua, numărând de la o treaptă dată. 3. Orice acord* tonal care poate fi redus la un acord în care baza și vârful alcătuiesc un interval de n., în particular un acord din cinci note, din care una este fundamentala* iar celelalte sunt suprapuse la interval de terță*, cvintă, septimă și n. (sau un acord format din patru terțe suprapuse). Este important acordul de n. al dominantei*, de două ori disonant*, prin septima și n. sa. Întâlnit accidental în muzica clasică, acest acord a ajuns în muzica sec. la apogeul utilizării sale. În modul major*, el este maj. (sol-si-re-fa-la în gama do, deci cu n. mare) și se cifrează* 7⁹, pe când în modul min. (sol-si-re-la bemol deci cu n. mică) și se cifrează ^♭ 7⁹.

NONĂ² s. f. (Muz.) Interval cuprins între două note ale gamei aflate la distanță de nouă trepte; treapta a noua de la o treaptă dată. Cf. DN, DER. – Pl.: none. – Din lat. nona. cf. it. nono.