nodat, ~ă a [At: DLR / Pl: ~ați, ~e / E: noda] (Îvp) Înnodat.

ÎNNODA, înnod, vb. I. Tranz. 1. A face un nod (sau mai multe) la o sfoară sau la alt material flexibil; a uni două bucăți de material flexibil printr-un nod; a înnădi. Se plecă în jos, se prefăcu că-și înnoadă mai bine sfoara de la o opincă. CAMILAR, TEM. 29. Prefăcîndu-se că îi caută în cap, îi înnodă două vițe de păr, fără să știe el. ISPIRESCU, L. 381. Mergînd lîngă vergele înnoadă un fir rupt Și repede țăranca s-apucă de țesut. BELDICEANU, P. 68. Sfoara-n nouă că-ndoia, Ca arcanul o-nnoda Și ca lanțul O făcea. TEODORESCU, P. P. 540. ◊ Refl. pas. Părul castaniu era pieptănat lins peste tîmple și o coadă groasă se înnoda la ceafă. SADOVEANU, O. I 407. ♦ Refl. (Despre fire, sfori) A căpăta un nod, prin formarea unui ochi și strîngerea lui. ◊ Fig. [Oamenii] se risipiseră pe drumurile lungi ale cîmpiei ce se înnodau în dosul gării. DUMITRIU, B. F. 10. ◊ Expr. A se înnoda la vorbă (sau la ceartă) sau (tranz.) a-și înnoda vorbele = a se prinde la ceartă, a începe cearta; a se certa. De nebun și de muierea rea fiece înțelept fuge Și nu se înnoadă la ceartă. PANN, P. V. I 169. Sus pe rămurele Două păsărele Ceartă-mi-se ceartă, Vorbele-și înnoadă. TEODORESCU, P. P. 457. 2. Fig. A încropi, a agonisi. Patruzeci și opt de ani a muncit pe brînci, cu rîvnă, însă n-a putut să înnoade nimic. SAHIA, N. 94. ♦ A înjgheba, a închipui, a alcătui. Prietenii îl găsiră, pe cînd înnoda altă carte în bojdeucă, îmbrăcat numai într-o cămașă de pînză albăstrie. CĂLINESCU, I. C. 139. – Variantă: (regional) noda (TEODORESCU, P. P. 382) vb. I.

NODA vb. I v. înnoda.

noda, nod, vb. I (înv. și pop.) a înnoda.