NETEZIME, (2) netezimi, s. f. 1. Însușire a unui obiect de a fi neted (1); însușire a unei suprafețe, a unui loc, teren de a fi neted (2). 2. (Concr.) Suprafață dreaptă, netedă sau lipsită de accidente; neteziș. – Neted + suf. -ime.

netezime sf [At: M. DRĂGHICI, F. I, 30^v/2 / Pl: ~mi / E: neted + -ime] 1 Însușire a unui obiect de a avea suprafața lipsită de asperități Si: (rar) netezitură (1), (îdt) netezeală (1). 2 Însușire a unui loc de a fi lipsit de denivelări Si: (rar) netezitură (2), (îdt) netezeală (2). 3 (Crr) Suprafață lipsită de asperități. 4 (Ccr) Loc fără denivelări.

NETEZIME s. f. 1. Însușire a unui obiect de a fi neted (1); însușire a unei suprafețe. a unui loc, teren de a fi neted (2). 2. (Concr.) Suprafață dreaptă, netedă sau lipsită de accidente; neteziș. – Neted + suf. -ime.

NETEZIME s. f. 1. Însușirea de a fi neted (1). 2. (Concretizat) Întindere plană, suprafață netedă (1).

NETEZIME f. Loc neted; teren neaccidentat. /neted + suf. ~ime

netezime s. f., g.-d. art. netezimii; (suprafețe) pl. netezimi

netezime s. f., g.-d. art. netezimii; (suprafețe) pl. netezimi

netezime s. f., g.-d. art. netezimii; (suprafețe netede) pl. netezimi

NETEZIME s. 1. neteziș. (~ unei suprafețe.) 2. v. planeitate.

NETEZIME s. 1. neteziș. (~ unei suprafețe.) 2. (TEHN.) planeitate.