NETEMEINICIE s. f. Lipsă de temeinicie. ♦ (Jur.) Deficiență a hotărârii unui organ de jurisdicție, care constă în greșita sau incompleta stabilire a faptelor ori în caracterul incomplet ori contradictoriu al motivării. – Pref. ne- + temeinicie.

netemeinicie sf [At: DER / Pl: ~ii / E: ne- + temeinicie] 1 Lipsă de temei. 2 (Jur; spc) Viciu al unei hotărâri date de un organ de jurisdicție, care constă fie în greșita sau incompleta stabilire a faptelor, fie în lipsa de motivare, fie într-o motivare contradictorie.

NETEMEINICIE, netemeinicii, s. f. Lipsă de temeinicie; spec. viciu al unei hotărâri date de un organ de jurisdicție, care constă fie în greșita sau incompleta stabilire a faptelor, fie în lipsa de motivare, fie într-o motivare contradictorie sau în nefondarea ei pe un articol de lege. – Ne- + temeinicie.

netemeinicie f. lipsă de temeiu.

netemeĭnicíe f. Lipsă de temeĭnicie.

netemeinicie s. f., art. netemeinicia, g.-d. netemeinicii, art. netemeiniciei

netemeinicie s. f., art. netemeinicia, g.-d. netemeinicii, art. netemeiniciei

netemeinicie s. f. (sil. -mei-), art. netemeinicia, g.-d. netemeinicii, art. netemeiniciei

NETEMEINICIE s. 1. v. falsitate. 2. slăbiciune, (fig.) șubrezenie. (~ argumentelor cuiva.)

NETEMEINICIE s. 1. falsitate, inexactitate, neadevăr, neexactitate. (~ unei afirmații.) 2. slăbiciune, (fig.) șubrezenie. (~ argumentelor cuiva.)