nesațiu, ~ie a [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 82/35 / Pl: ~ii / E: sațiu] (Îvr) Nesățios (5).

NESAȚIU, NESAȚ sbst. 1 Firea, starea aceluia care nu se mai satură ¶ 2 Ⓕ Lăcomie, poftă, dor fără margini: băură cu nesațiu și toți căzură morți (ISP.); un dor de viață curată și un nesațiu numai pentru lucrurile frumoase (BR.-VN.); copiii... se dau lîngă pom și privesc cu nesaț (VLAH.) [ne¹+saț].

NESAȚ 👉 NESAȚIU.

nesațiu.