NEMÂNCARE s. f. Faptul de a nu mânca, de a nu fi mâncat; p. ext. foame. – Pref. ne- + mâncare.

nemâncare sf [At: MINEIUL (1776), 91^r1/6 / Pl: ~cări / E: ne- + mâncare] 1 Abținere de la mâncare. 2 Foame. 3 (Înv; spc) Post.

NEMÂNCARE s. f. Faptul de a nu mânca, de a nu fi mâncat; p. ext. foame. – Ne- + mâncare.

NEMÎNCARE s. f. Faptul de a nu mînca sau de a nu fi mîncat; flămînzire, foame. Era sleit... de nesomn, de nemîncare și de harța asta pe viață și pe moarte în care trăia. POPA, V. 81. Să calc pe urmele tale... Leșinat de nemîncare. TEODORESCU, P. P. 307.

nemâncare s. f., g.-d. art. nemâncării

nemâncare s. f., g.-d. art. nemâncării

nemâncare s. f., g.-d. art. nemâncării

NEMÂNCARE s. foame. (Mort de ~.)

NEMÎNCARE s. foame. (Mort de ~.)

NEMÎNCARE s. f. Negativ al lui mîncare; faptul de a nu mînca (1), de a nu se alimenta, abținere de la mîncare (3); p. ext. foame. cf. AR (1839), 53¹/39. O vită splinează din cauza goanei, din oboseală, din nemîncare. GRIGORIU-RIGO, m. P. II, 20. Nemîncarea joacă și ea un rol în credințele poporului. CANDREA, f. 71. Cîteva zile de nemîncare. GALACTION, O. 310. Sleit de nesomn și nemîncare și de harța asta pe viață și pe moarte în care trăia. POPA, v. 81. Veneau în fugă... în picioarele goale, rupți, verzi și pămîntii de nemîncare. IL iulie 1960, 36. Să calc pe urmele tale, Cu dăsagii la spinare, Leșinat de nemîncare. TEODORESCU, P. P. 307, cf. MARIAN, D. 45. ♦ spec. (Învechit) Post. Moarte silnică ai răbdat, cuvioase,... necăjîndu-te cu nemîncarea cumplit. MINEIUL (1776), 91^r1/6, cf. COSTINESCU, DDRF. – pref. ne- + mîncare.