NECUNOSCUTĂ, necunoscute, s. f. (Mat.) Mărime a cărei valoare nu e cunoscută și care trebuie determinată pe baza datelor problemei. Ecuație cu două necunoscute.

NECUNOSCUTĂ ~e f. mat. Mărime a cărei valoare trebuie aflată. Ecuație cu mai multe ~e. /ne- + cunoscută

NECUNOSCUT, -Ă, necunoscuți, -te, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Om) care nu este cunoscut, despre care nu se știe nimic; p. ext. tainic, ascuns. ♦ (Despre scriitori, artiști, creatori) Extrem de puțin cunoscut (și apreciat); obscur; anonim. 2. S. n. Ceea ce nu este (încă) cunoscut, ceea ce depășește cunoștințele omului. 3. S. f. (Mat.) Mărime care apare într-o problemă sau într-o ecuație și care se cere determinată. – Pref. ne- + cunoscut.

necunoscut, ~ă [At: VARLAAM, C. 84 / Pl: ~uți, ~e (rar, sn) ~uri / E: ne- + cunoscut] 1-2 smf,a (Om) care nu este cunoscut. 3-4 smf, a (Persoană) despre care nu se știe nimic. 5 smf Anonim. 6 a (D. scriitori, artiști, creatori) Extrem de puțin cunoscut și apreciat Si: anonim, obscur. 7 a Tainic. 8 sn (Rar; lpl) Ceea ce nu este cunoscut încă pentru cineva Si: (înv) neștiut (9). 9 sn (Rar; lpl) Ceea ce depășește cunoștințele omului Si: (înv) neștiut (10). 10 sf (Mat) Mărime a cărei valoare nu este cunoscută și care trebuie aflată pe baza datelor problemei.

CUNOSCUT I. adj. 1 p. CUNOAȘTE ¶ ¶ C. NECUNOSCUT ¶ 2 A face ~ cuiva, a-i da de știre, a-i comunica. II. CUNOSCUT sm., CUNOSCUTĂ (pl. -te) sf. 1 Persoană pe care o cunoaștem: dau la mese și la ospețe cunoscuților și prietenilor lor (ISP.) ¶ 2 ➕ CUNOSCUTĂ sf. Cantitate a cărei valoare e dată ¶ ¶ C. NECUNOSCUTĂ. III. CUNOSCUT sbst. Ceea ce se cunoaște: a merge de la ~ la necunoscut.

NECUNOSCUT l. adj. 1 Care nu e cunoscut ¶ 2 Care nu s’a simțit încă: sensațiuni ~e ¶ 3 ± Cantitate ~ă, aceea care se caută la rezolvarea unei probleme de matematici. II. sm. Persoană pe care n’o cunoaște cineva. III. sbst. Ceea ce nu se cunoaște, ce nu se știe: a merge de la cunoscut la ~; farmecul ~ului, tulburătoarea atragere a păcatului... au amețit-o (VLAH.). IV. NECUNOSCUTĂ (pl. -te) sf. 1 Femeie pe care n’o cunoaște cineva ¶ 2 ± Cantitatea necunoscută dintr’o problemă.

NECUNOSCUT, -Ă, necunoscuți, -te, adj., subst. 1. Adj. Care nu este cunoscut, despre care nu se știe nimic; p. ext. tainic, ascuns. ♦ (Despre scriitori, artiști, creatori) Extrem de puțin cunoscut (și apreciat); obscur; anonim. 2. S. n. Ceea ce nu este (încă) cunoscut, ceea ce depășește cunoștințele omului. 3. S. f. (Mat.) Mărime a cărei valoare nu este cunoscută și care trebuie aflată pe baza datelor problemei sau ale exercițiului. – Ne- + cunoscut.

necunoscut a. 1. care nu e de loc cunoscut: țară necunoscută; 2. care nu s’a simțit încă: sensațiuni necunoscute. ║ m. ceeace nu se știe: a merge dela cunoscut la necunoscut. ║ necunoscută f. Mat. cantitatea căutată în rezolvarea unei probleme.

necunoscút, -ă adj. Care nu e cunoscut saŭ nu e știut: țară, persoană necunoscută. Fără renume: artist necunoscut. Neștiut, nesimțit încă: sensațiunĭ necunoscute. Un ilustru necunoscut (Iron.), un om fără nicĭ un renume. S.f. Mat. Cantitate căutată în soluțiunea uneĭ probleme: litera x înseamnă necunoscuta uneĭ ecuațiunĭ. S.n., pl. urĭ. Lucru neștiut: a trece de la cunoscut la necunoscut.

necunoscut¹ adj. m., s. m., pl. necunoscuți; adj. f., s. f. necunoscută, pl. necunoscute

necunoscut¹ adj. m., s. m., pl. necunoscuți; adj. f., s. f. necunoscută, pl. necunoscute

NECUNOSCUT, -Ă adj., subst. I. adj. Negativ al lui cunoscut. cf. varlaam, c. 84, ar (1830), 13²/49, negruzzi, s. i, 45, creangă, p. 97, petică, o. 250, iordan, g. 147, camil petrescu, v. 23, sadoveanu, o. x, 550, barbu, ș. n. 33. ♦ Anonim. Natura a lăsat oameni meniți a trece necunoscuți pe calea vieții, negruzzi, s. i, 205. ◊ (Substantivat) Un necunoscut a pus pe hîrtie, în puține cuvinte, cîteva fapte, iorga, l. ii, 77. Victor Louis era însă un necunoscut, oprescu, i. a. iii, 41. II. subst. I. s. n. (Rar la pl.) Ceea ce nu este cunoscut (încă) cuiva; ceea ce depășește cunoștințele omului. De unde îmi simțisem inima bătînd în fața necunoscutului, iată-mă acum liniștit și nepăsător. gane, n. iii, 77. Înainta spre necunoscutul rece și ploios înspre care mergea trenul. mille, v. p. 138. Iar azi sînt eu nebunul, acel ce plîng trecutul Și-n viitor mi-e groază de-ntreg necunoscutul. coșbuc, s. 69. Necunoscutul mă sorbea în imensitatea sa. hogaș, dr. i, 50. Avea încredere în presimțiri, mai ales în cele bune, cum are totdeauna omul în fața primejdiei sau a necunoscutului, rebreanu, nuv. 301. Neliniștea metafizică a necunoscutului îl îndreaptă totuși spre religie, lovinescu, c. iv, 122. Gîndul morții, cu tot necunoscutul, mi se pare anesteziat, camil petrescu, u. n. 347. Pentru toți patru copiii... capitala era necunoscutul miraculos, c. petrescu, c. v. 12. Expresia „în străinătate”... însuma primejdiile pe care le ascundea necunoscutul. brăescu, a. 203. Și-a simțit trupul cum lunecă către acest necunoscut. sahia, n. 72. Într-un tîrg de provincie ca al nostru gara este portul, necunoscutul, depărtarea. sebastian, t. 215. Ionică e mîncău. Colacii, iar nu fiorul necunoscutului, îl duc în biserică. călinescu, i. c. 48. Citesc în ochii lor fiorii groazei de necunoscut. bart, s. m. 13. Necunoscutul se află aci, la îndemîna noastră. arghezi, b. 86. Este adevărat că opera cognitivă a spiritului presupune reducerea treptată a necunoscutului la cunoscut. vianu, m. 40. Episcopul era înfricoșat de necunoscuturile vieții, sadoveanu, o. xii, 140. Dacă nu plecase, o făcuse numai din groaza de necunoscut. t. popovici, se. 161. Se înfruntau două imense necunoscuturi umane. id. ib. 282. 2. s. f. (Mat.) Mărime a cărei valoare nu este cunoscută și care trebuie aflată pe baza datelor problemei. Cînd numărul ecuațiilor este mai mic decît numărul necunoscutelor, în general, sistemul este nedeterminat. algebra viii, 208. Ecuație reciprocă se numește o ecuație în care, înlocuind necunoscuta cu inversa ei, ecuația nu se schimbă. ALGEBRA IX, 30, cf. DER. – pl.: (I) necunoscuți, -te, (II 1, rar) necunoscuturi, (II 2) necunoscute. – pref. ne- + cunoscut.