NAZAREEAN, -Ă, nazareeni, -e, s. m. și f. 1. Nume dat de evrei primilor creștini; persoană care purta acest nume. ♦ Grupare iudeo-creștină din paleocreștinism; persoană care aparținea acestei grupări. 2. Adept al unei secte de fanatici creștini, apărută la începutul sec. XIX în Elveția și răspândită ulterior în Ungaria. 3. Persoană aparținând unui grup de pictori germani stabiliți la Roma la începutul sec. XIX, care se inspirau din tradiția medievală și din cea a primitivilor italieni din Renașterea timpurie. – Din fr. nazaréen.

nazareeni smp [At: DN³ / P: ~re-eni / E: fr nazarééns] 1 Denumire dată de evrei primilor creștini. 2 Adepți ai sectei de fanatici creștini din Ungaria din sec. XIX. 3 Grup de pictori germani stabiliți la Roma la începutul sec. XIX, care se inspirau din idealismul naiv al primilor italieni.

NAZAREENI s.m. pl. 1. Denumire dată de evrei primilor creștini. 2. Adepți ai unei secte de fanatici creștini din Ungaria din sec. XIX. 3. Grup de pictori germani instalați la Roma la începutul sec. XIX, care se inspirau din idealismul naiv al primitivilor italieni. [Pron. -re-eni, sg. nazareean. / < fr. nazaréens].

NAZAREENI s. m. pl. 1. denumire dată de evrei primilor creștini. 2. adepți ai unei secte de fanatici creștini din Ungaria și SUA. 3. grup de pictori germani instalați la Roma la începutul sec. XIX, care se inspirau din idealismul naiv al primitivilor italieni. (< fr. nazaréens)

nazareean (creștin; sectant; pictor) s. m., pl. nazareeni

nazareean (creștin, sectant, pictor) s. m., pl. nazareeni

nazareeni (relig., pict.) s. m. pl.

NAZAREEAN s., adj. v. nazaritean.

NAZAREEAN s., adj. nazarinean, nazaritean.

nazareni s. m. și f. pl. Adepți ai unei secte neoprotestante apărute în Elveția în 1832 și răspândită în Ungaria în 1839-1841 de Hemsey, care reprezintă o ramură a baptiștilor și care se mai numesc și Următorii ai lui Hristos. – Din sl. nazareanin.

NAZAREÉNI (NAZARINÉNI) (< fr.) s. m. pl. 1. (REL.) Denumire dată de evrei primilor creștini pe care îi numeau ucenicii lui Iisus Nazarineanul. 2. (REL.) Adepți ai unei secte creștine, apărută la începutul sec. 19 în Elveția, răspândită ulterior în Ungaria și, caracterizată prin fanatism. 3. (ARTE PL.) Grupare de pictori germani constituită la Roma (1810-1812)çonduși de J.Fr. Overbeck, care opuneau neoclasicismului o artă inspirată de tradiția medievală și de cea a Renașterii timpurii, consacrându-se temelor religioase.