năstrăpat av [At: ȘIO II¹, 406 / E: năstrapă¹] (Olt; Mun; îe) 1 A călca (sau a merge) ~ A merge urât, aruncând picioarele. 2 (Îae) A umbla neatent. 3 (Îae) A călca mândru, apăsat.

NĂSTRĂPAT¹ adv. (Regional, în expr.) A călca năstrăpat = a merge urît, crăcănat. De călcîie depărtat, De genunchi alăturat, Și mult calcă năstrăpat. PĂSCULESCU, L. P. 252.

năstrăpat adv. (reg.; în expr.) a călca năstrăpat = a merge urât, aruncând picioarele; a călca în străchini, a călca mândru, cu trufie, apăsat.

NĂSTRĂPAT adv. (Prin Olt. și Munt.; în expr.) A călca (sau a merge) năstrăpat = a) a merge urît, aruncînd picioarele; a călca în străchini. Cf. șio ii₁, 406. De la-mpărat a sosit Un arap negru ciudat... De călcîie depărtat, De genunchi alăturat, Și mult calcă năstrăpat, E ceva, zău, de speriat. păsculescu, l. p. 253, cf. 362; b) a călca mîndru, cu trufie, apăsat. Prîscoveanu cel bogat, Boîer mare și așezat, Călca rar și năstrăpat. mat. folk. 97, cf. 53. Drumul calului că da, Mergea calul năstrăpat Cum lui Ioviță e drag. păsculescu, l. p. 257. – De la năstrapă¹.