năstimire sf [At: CIAUȘIANU, V. 182 / Pl: ~ri / E: năstimi] 1 (Olt) Călăuzire. 2 (Olt) Povățuire. 3 (Fig) Creare. 4 (Reg) Asimilare.

năstimire, năstimiri, s.f. (reg.) 1. (despre plante) răsărire, ivire, apariție, năstimeală. 2. (fig.) naștere; facere, creare.

NĂSTIMIRE s. f. (Prin Olt.) Faptul de a se năstimi (1); (regional) năstimeală. Cf. ciaușanu, v. 182. ♦ Fig. Naștere (III), facere, creare. C-așa au fost ursăte dobitoacele, de la năstimirea lumii, să se mănînce unele pe altele. plopșor, c. 9, cf. lexic reg. 30. – V. năstimi.