MĂTURĂTOARE, măturători, s. f. Mașină remorcată sau cu motor propriu, prevăzută cu o perie în formă de sul lung, rotitor, cu care se mătură străzile, șoselele etc.

măturătoare f. unealtă de măturat pe strade.

MĂTURĂTOR, -OARE, măturători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu măturatul străzilor. 2. S. f. Vehicul cu tracțiune mecanică, prevăzut cu o mătură mare circulară și cu o perie în formă de sul lung rotitor, cu care se mătură străzile. – Mătura + suf. -ător.

măturător, ~oare [At: (a. 1776) URICARIUL XIX, 393 / Pl: ~i, ~oare / E: mătura + -(ă)tor] 1 smf Persoană care se ocupă cu măturatul străzilor. 2 sf Vehicul cu tracțiune mecanică prevăzut cu o mătură mare cilindrică și cu o perie în formă de sul lung, rotitor, cu care se mătură străzile. 3 sm (Reg) Pămătuf de șters vatra cuptorului.

MĂTURĂTOR, -OARE, măturători, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu măturatul străzilor. 2. S. f. Vehicul cu tracțiune mecanică, prevăzut cu o mătură mare circulară și cu o perie în formă de sul lung rotitor, cu care se mătură străzile. – Mătura + suf. -ător.

MĂTURĂTOR ~oare (~ori, ~oare) m. și f. 1) Persoană care mătură străzile sau curțile într-o localitate. 2) Vehicul prevăzut cu o perie mare circulară cu care se mătură străzile. /a mătura + suf. ~ător

măturătór, -oáre s. Care mătură stradele. Măturător de hornurĭ, hornar, coșar. S. f., pl. orĭ. Mașina de măturat stradele. (Această mașină are o perie mare cilindrică care se învîrtește).

măturătoare¹ (obiect) s. f., g.-d. art. măturătorii; pl. măturători

măturătoare² (obiect) s. f., g.-d. art. măturătorii; pl. măturători

măturătoare² (obiect) s. f., g.-d. art. măturătorii; pl. măturători