mătcuță¹ sf [At: LIUBA-IANA, M. 4 / Pl: ~țe / E: cf mg mátka, „logodnică, mireasă”] (Ban) Soră de cruce.

mătcuță² sf [At: CHEST. VI 24/3 / Pl: ~țe / E: matcă + -uță] 1-2 (Șhp) Matcă (1) (mică).

mătcuță³ sf [At: BUJOREAN, B. L. 384 / Pl: ~țe / E: nct] (Bot; reg) Turiță mare (Agrimonia eupatoria).

mătcuță, mătcuțe s. f. Soră de cruce; surată. – Cf. magh. mátka „logodnică”.

MĂTCUȚĂ s. v. surată.

mătcuță¹ s.f. (reg.) v. Soră de cruce.

mătcuță² s.f. (bot.; reg.) v. Turiță-mare (Agrimonia eupatoria).

mătcuță s. v. SURATĂ.

MĂTCÚȚĂ¹ s. f. (Ban.) Soră de cruce, surată. Cei de o etate se titulează cu „frate” sau „soră”, „vere” sau „văruică”. . . și „matcuță”. LIUBA-IANA, M. 4, cf. H. XVIII 147. - Pl. : mătcuțe. – Cf. magh. m á t k a „logodnică, mireasă”.

MĂTCÚȚĂ² s. f. Diminutiv al lui m a t c ă (1). CHEST. VI 24/3. - Pl.: mătcuțe. – Matcă + suf. -uță.

MĂTCÚȚĂ³ s. f. (Bot. ; regional) Turiță-mare (Agrimonia eupatoria). BUJOREAN, B. L. 384. - Pl. : mătcuțe. – Etimologia necunoscută.