măgurele sfp [At: BUD, P. P. 47 / E: măgură + -ele] 1-18 (Reg; șhp) Măgurică (1-18).

măgurele s. f. pl.

MĂGURELE 1. Com. în jud. Ilfov, situată în Câmpia Română, pe stg. văii Ciorogârla; 8.608 loc. (2000). Ferme legumicole și zootehnice. Aici se află Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”. Complex turistic. Com. M. a fost declarată oraș la 18 apr. 1989 și apoi trecută din ou în categoria comunelor la 22 iam. 1990. Până la 17 febr. 1968, satul și com. M. s-au numit Oteteleșanu, iar între 23 ian. 1981 și 12 apr. 1996, a făcut parte din Sectorul Agricol Ilfov. Bisericile Sfinții Împărați Constantin și Elena (sec. 18), Sf. Treime-Gherman (1797), Sfinții Ioachim și Ana (sec. 19), în satele M., Alunișu și Vârteju. 2. Com. în jud. Prahova, în Subcarpații Prahovei, pe râul Teleajen; 4.919 loc. (2000). Stație de c. f. (în satul M.). Pomicultură. Prelucr. fructelor. În satul Coada Malului a fost descoperit (1932) un tezaur dacic (sec. 1 î. Hr.) alcătuit dintr-o pereche de fibule, o brățară spiralică, fragmente dintr-un lănțișor ș.a. Han (sec. 19).

MĂGURÉLE s. f. pl. (Regional) Diminutiv (hipocoristic) al lui m ă g u r ă (1). Pentru mîndra mea Mărie, Lăsai boii pe cîmpie, Și vacile pe vîlcele, Oile pe măgurele. BUD, P. P. 47. Ciucurele, măgurele, Merg pe drum înșirățele; Ciucur, măgur, Șede-n drum, Trage din liulea tutun (Ciobanul și oile). SBIERA, P. 322, cf. GOROVEI, C. 75, PASCU, C. 87. – Măgura + suf. -ele.