mânzător¹ sm [At: CHEST. V, 3 / Pl: ~i / E: mânz + -ător] 1 (Reg) Mânzărar (1). 2 (Mol; Olt) Vițel de un an Vz mânzat (1).

mânzător², ~oare a [At: GR. S. VI, 154 / Pl: ~i, ~oare / E: mânzi + -tor] (Reg) 1 (D. armăsari) Care mânzește. 2 (D. iepe) Care umblă după armăsari.

MÂNZĂTOR s. v. mânzărar.

mînzător s. v. MÎNZĂRAR.

MÎNZĂTOR¹ s. m. I. (Regional) Mînzărar (I). Cf. CHEST. V/15, 33, 59, 94. II. (Prin Mold., Olt.) Vițel de un an. V. m î n z a t (I). Cf. CHEST. V/3, 22. – Pl.: mînzâtori. – Mînz + suf. -ător.

MÎNZĂTOR², -OARE adj. (Regional; despre armăsari) Care mînzește; (despre iepe) care umblă după armăsari. Ca o scroafă veritoare, Ca o iapă mînzătoare, Ca o cățea găzitoare. GR. S. VI, 154, cf. CHEST. V/17, 61, 65. - Pl.: mînzâtori. – Mînzi + suf. -tor.