mânzar¹ sm [At: MOROIANU, S. 49 / Pl: ~i / E: mânz + -ar] 1 (Mol; Trs) Miel de un an Vz noaten. 2 (Mol, Trs) Vițel înțărcat (de un an) Vz măinzat (1). 3 (Reg) Berbec.

mânzar² [At: H X, 26 / V: mărz~ / Pl: ~i / E: drr mânzare] (Reg) 1 sm Mânzărar (1). 2 sn Mânzărar (2).

MÂNZAR s. v. mânzărar.

mînzar s. v. MÎNZĂRAR.

MÎNZÁR¹ s. m. 1. (Prin Mold., Transilv.) Miel de un an. V. n o a t e n. O poiană largă cu pășune grasă-, pe care păștea cîrdul de mlnzari, ce-și aveau stîna în Podurile Sașilor. MOROIANU, S. 49, cf. H III 139, CHEST. V/99. 2. (Prin Mold., Transilv.) Vițel înțărcat (de un an). V. m î n z a t (I 1). Vițelul care-i oprit să mai sugă la vacă, se zice că-i mînzar. Com. din LAZURI DE BEIUȘ-BEIUȘ, cf. CHEST. V/22. 3. (Regional) Berbec (Săpînța-Sighetul Marmației). CHEST. V/72. – Pl.: mînzari. – Mînz + suf. -ar.

MÎNZÁR² s. m., s. n. (Regional) I. s. m. Mînzărar (I). Ciobanii se împart în: sterpari, cîrlănari, berbecari, mînzari și apoi în mulgari, strungari și baci. H X 260, cf. XII 227, GR. S. V, 45, CHEST. V 25/11, 15, 23, 74, 86, 89, 94, ALR I 1 808/764, A III 5. II. S. n. Mînzărar (II) (Romos-Orăștie). CHEST. V/65. – Pl.: (I) mînzari, (II) mînzare. – Și: mărzár s. m. A III 5. – Derivat regresiv de la mînzare.