mâc [At: AGÂRBICEANU, L. T. 55 / Pl: (4) ~uri / E: fo cf ger Muck, mg mukk „mârâit de supărare”] ((Reg) 1 sn (Îe) A nu zice nici ~ A tăcea. 2 av (Îe) A tăcea ~ A nu scoate o vorbă. 3 av (Îae) A nu răspunde la o întrebare. 4 i Taci! 5 (Îe) Nu poate nimeni să scoată -ul din țară Nu se poate împăca nimeni cu de-a sila.

mîc interj. (rudă pin sunet cu bg. ni vyk, ni gyk, nicĭ cîr, nicĭ mîr. V. mîlc). A nu zice nicĭ mîc, a nu crîcni, a nu zice nicĭ cîr, nicĭ mîr, a tăcea molcom. V. mîr, pis.

mâc, mâcuri, s.n. (reg.) 1. necaz, mânie, ură mocnită. 2. (în expr.) a nu zice (a tăcea) mâc = a tăcea chitic.

MÎC s. n. (Regional) 1. (În expr.) A nu zice nici mîc sau (adverbial) a tăcea mîc = a nu scoate nici o vorbă, a nu spune nici un cuvînt, a tăcea chitic. De groaza pensionării, nu cuteza să zică nici mîc împotriva directorului. AGÎRBICEANU, L. T. 55. Cel năcăjit ședea pe laiță șí nu zicea nici mîc. VASILIU P. L. 72, cf. 125, 74. L-am batjocorit cumsecade și el n-a zis nici mîc. Com. din BILCA-RĂDĂUȚI, cf. com din MARGiNEA-RĂDĂUȚI. ♦ (Cu valoare de interjecție) Taci! pstl tăcere ! Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. 2. „Necaz, mînie de lungă durată, ură mocnită cu cel sfădit” (MĂȚĂU-CÎMPULUNG) ROMAN GL. Prea-i țîi mîc atîta vreme. id. ib.* E x p r. Nu ponte nimeni să scoată mîcul din țară = „nu se poate împăca nimeni cu de-a sila.” id. ib. – Pl. (2) : mîcuri. – Onomatopee. Cf. germ. Muck, magh. mukk "sunet șlab, șoaptă, mîrîit de supărare, de indignare.