muța vt [At: LB / Pzi: muț / E: fo cf asmuța] (Trs; d. câini) 1 A întărâta. 2 A asmuți.

ASMUȚA, ASMUȚI (-uț, -ut) vb. tr. 1 A întărîta cîinii să sară asupra cuiva: îl alungau... asmuțind după el cîini pe ulițele satului (SAD.); asmuți cîinii la dînsa ca s’o sfîșie (ISP.) ¶ 2 pr. ext. A întărîta pe cineva împotriva cuiva, a-l îndemna să sară asupra cuiva: cînd am asmuțit băieții de l-a umflat, striga cît putea (CAR.) ¶ 3 Fig. A întărîta, a îndemna la vrajbă: ei asmuțase asupra lui Ștefan pe Tătari (ISP.) ¶ 4 Fig. A deștepta, a aprinde, a ațîța o poftă, o patimă, etc.: cu moartea Domnului, trebuiau acum... să se asmută ale lor nalte rîvniri (ODOB.) [MUȚA].

amúț și (vest) sumúț, a -á v. tr. (orig. lat.). Ațîț cîniĭ pe cineva cu interj. sa (Mold.) orĭ șo (Munt.): șo pe el! a amuța cîniĭ pe lup. Fig. Ațîț, instig: demagogiĭ amuță plebea pe ceĭ bogațĭ. – Și a muța (Trans.) și a asmuța. Fals a asmuți.

muț, a -á, V. amuț.