13 definiții pentru murg (adj.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

murg1 sn [At: IST. Ț. R. 128 / E: nct] 1 (Îvp) Amurg. 2 (Reg; îs) (În) capul ~ului sau cap de ~ (La) începutul înserării. 3 (Rar) Zori de zi.

murg2, murgă [At: BIBLIA (1688), 221/50 / Pl: ~rgi / E: cf alb murg] 1-2 smf, a (Cal) Care are culoarea părului castaniu-închis sau negru-roșcat Si: (reg) murgiu. 3-4 smf, a (Reg) (Cal) cenușiu-închis. 5 a (Pgn) Care are o culoare închisă. 6 a (Reg; îs) Pere ~rgi Varietate de pere făinoase, de culoare vânătă, cu miezul roșu, cu gust acrișor. 7 a (Spc; Ban; Trs; d. oameni) Cu pielea, tenul de culoare închisă Si: brunet, oacheș. 8-9 smf Cal (tânăr). 10 sm (Îe) Paște, ~ule, iarbă verde Se spune, în glumă, pentru a indica așteptarea zadarnică, lipsa de speranță în ce privește realizarea unui lucru. 11 sf (Îe) A intrat ~a în sat S-a înserat. 12 sm (Mtp; reg; îc) ~u-dă-cu-sară Ființă fantastică despre care se crede că umblă prin păduri după apusul soarelui Si: (reg) mânzu-dă-cu-sară. 13-14 smf (Pex) Bovină de culoare murgă (1-2).

MURG2, -Ă, murgi, -ge, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre unele animale, mai ales despre cai sau despre părul lor) Negru-roșcat, castaniu-închis sau cenușiu; p. gener. de culoare închisă. 2. S. m. și f. Cal de culoare murgă2 (1); p. gener. cal. ◊ Expr. A intrat murga în sat = s-a înserat. – Cf. alb. murg.

MURG2, -Ă, murgi, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre unele animale, mai ales despre cai sau despre părul lor) Negru-roșcat, castaniu-închis sau cenușiu; p. gener. de culoare închisă. 2. S. m. și f. Cal de culoare murgă2 (1); p. gener. cal. ◊ Expr. A intrat murga în sat = s-a înserat. – Cf. alb. murg.

MURG2, -Ă, murgi, adj. (Despre cai, mai rar, despre alte animale sau despre obiecte) De culoare închisă, castaniu-închis, brun. Cei doi cai... erau murgi. SADOVEANU, O. L. 16. [Cățeluși] unii negri, alții murgi și alții bălțați. ODOBESCU, S. III 42. ♦ (Substantivat) Cal cu părul de această culoare; p. ext. orice cal. Trece-n sus, pe plai în sus, Un voinic pe-un murg călare. IOSIF, PATR. 51. în urma lor venea călare pe un murg buiestraș Vasile, feciorul. SLAVICI, N. I 92. N-am eu cal de alergat Și nici murgă Să te-ajungă. BIBICESCU, P. P. 329. ◊ Expr. Paște, murgule, iarbă verde v. iarbă. ◊ (Substantivat, f., în expr.) A intrat murga în sat = s-a înserat, s-a făcut întuneric.

MURG ~gă (~gi) și substantival (despre cai) Care are părul de culoare castanie-închisă. /cf. alb. murg

murg a. negru bătând în roșu (despre vite și cai). [Albanez MURK]. ║ m. cal cu părul castaniu. ║ n. amurg: sbieretul vitelor în murgul serei BĂLC.

2) murg, -ă adj. (cp. cu lat. mauricus, máŭric, al Maurilor, al Marocanilor, popor cu pelea întunecată, d. vgr. maŭros, ngr. mávros, negru; it. sp. Moro, Maur [REW. 5438]. D. rom. vine ngr. Epir múrgkos, alb. murk, art. murgu; sîrb. murgast, bg. múrg [av], rus. murúgiĭ, murg). Între roĭb și negru: cal murg, ĭapă murgă. Subst. Un murg. Paște, murgule, ĭarbă verde (Iron.), mîngîĭe-te c’o nădejde zădarnică! V. costișă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

murg1 (despre cai) adj. m., s. m., pl. murgi; adj. f., s. f. múrgă, pl. múrge

murg2 (amurg) (înv., pop.) s. n., pl. múrguri

murg (despre cai) adj. m., s. m., pl. murgi; f. sg. múrgă, pl. múrge


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

murg (múrgă), adj.1. (Cal sau bou) brun. – 2. Negru, negricios. – 3. (S. m.) Cal brun. – 4. (S. m.) Cal în general. – 5. (S. n.) Crepuscul, apus, auroră. – Mr. murgu, megl. murg. Origine necunoscută. E unul dintre cuvintele cele mai discutate din vocabularul rom. Pare să coincidă cu sl. (bg., rus.) mrakŭ „întunecime”, bg., sb., cr., ceh. mrak „apus”, pol. mrok „obscuritate”, rus. morok „obscuritate”, bg. murg(av) „brun”, sb., cr. murgast „brun”, rus. muryi „brun”, ceh. moura „vacă brună” (cf. Berneker, II, 78; după Vasmer, II, 175 -g final se poate explica prin intermediul sl., dar explicația lui pare insuficientă pentru rom.). Istoria cuvintelor sl. nu este clară. Un etimon sl. pentru rom. (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Cihac, II, 206; Conev 97; Cortés 125) este greu de admis din punct de vedere fonetic. Gr. *μουριϰος, „ca mura” (Diculescu, Elementele, 457), direct sau prin lat. *moricus, în loc de morulus (Weigand, Jb., XII, 103; Pascu, I, 121; Pascu, Arch. Rom., VI, 224; Pascu, Beiträge, 8; cf. REW 433) este improbabilă, deoarece în astfel de cazuri i aton se reduce de obicei în rom., cf. limpede, muced etc.; de asemenea, pare mai puțin probabilă der. din gr. μόριϰος „maur” (Roesler 573). Nu convinge mai mult der. din gr. ἀμόργη „resturi de măslină”, direct (Meyer 292); nici prin mijlocirea lat. amurca (Capidan, Raporturile, 478; cf. Philippide, II, 631), nu este mai convingătoare. În sfîrșit, nu a fost acceptată explicația care se bazează pe gr. ἀμολγός „timpul mulsului” (Philippide, Principii, 141; Diculescu, Elementele, 447; cf. Tiktin). Relația cu alb. muk, murgu „brun”, muk, mugu „crepuscul” mugetë, „asfințit” este evidentă, cf. Philippide, II, 725 și Rosetti, II, 119; dar cuvîntul alb., greșit explicat (după Treimer, Mitt. Wien., 375, dintr-o rădăcină care ar însemna „strălucitor, luminos”) ar putea proveni din rom. (Capidan, Raporturile, 478). În fine, E. Lange-Kowal, Rum. murg und amurg, zwei Zeugen des illyro-thrako-dakorum. Uebereinanderleben, în Sprachkunde, 1941, nr. 6, p. 9-11, crede că-i vorba de un cuvînt autohton. Deși indiciile sînt insuficiente pentru a fi posibil să se ajungă la concluzii definitive, pare că originea ereditară este mai probabilă decît un împrumut din sl. sau din alb. Prezența lui amurg, cu a- protetic care apare de obicei numai în elemente lat. (cf. acasă, afund, aminte etc.) pare să pledeze în favoarea acestei ipoteze. Der. amurg (mr. amurziș, amurzită), s. n. (crepuscul, apus), cu a- protetic, fiind la început un adv.; amurgi (var. murgi), vb. (a se întuneca, a se înnopta); murgă, s. f. (noapte, întuneric; iapă brună; varietate de pere); murgan, s. m. (nume de bou); murgană, s. f. (nume de vacă); murgilă, s. m. (nume de bou); Murgilă, s. f. (personaj din mitologia populară care personifică noaptea); murgit, s. n. (crepuscul); înmurgi, vb. (a se înnopta). – Deși legătura cuvintelor aici prezentate este greu de stabilit, este de presupus că mag. murga provine din rom. (Edelspacher 19); și probabil și bg. murg(a) (Capidan, Raporturile, 210); sb., cr. murgast „murg” (în opoziție cu sb. mrk(lo)mrkov „murg”, și mrgodan, mrgodno „întunecat”, care pare să provină din sl. mrkŭ, cf. Vasmer, II, 177), alb. murk, murgu, ngr. μοῦργος (Murnu, Lehnw., 32), ngr. μουρϰίζει „a înnopta” și μούρϰισμα „crepuscul” (după Meyer, Neugr. St., II, 42, aceste cuvinte provin din sl.).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

EFTIMIE MURGU, com. în jud. Caraș-Severin; 1.967 loc. (1995). Expl. de azbest. Până în 1970 s-a numit Rudăria.

Intrare: murg (adj.)
murg (adj.) adjectiv
adjectiv (A76)
Surse flexiune: DEX '98
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • murg
  • murgul
  • murgu‑
  • murgă
  • murga
plural
  • murgi
  • murgii
  • murgi
  • murgile
genitiv-dativ singular
  • murg
  • murgului
  • murgi
  • murgii
plural
  • murgi
  • murgilor
  • murgi
  • murgilor
vocativ singular
plural
murg (adj.) adjectiv
adjectiv (A11)
Surse flexiune: DEX '09, DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • murg
  • murgul
  • murgu‑
  • murgă
  • murga
plural
  • murgi
  • murgii
  • murge
  • murgele
genitiv-dativ singular
  • murg
  • murgului
  • murge
  • murgei
plural
  • murgi
  • murgilor
  • murge
  • murgelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)