mușina [At: SLAVICI, N. I., 36 / V: (reg) ~șuna / Pzi: mușin, (reg) mușiu / E: ns cf mișuna] 1-2 vti (Reg; d. animale; pan d. oameni) A mirosi, a adulmeca Si: (reg) a mușini (1). 3-4 vti (Reg; d. animale; pan d. oameni) A căuta. 5 vi (Ban) A mocoși. 5 vi (Reg) A pierde vremea. 7 (Reg) A umbla pe drumuri în zadar.

MUȘINA, mușin, vb. I. Tranz. (Regional, despre animale) A adulmeca, a mirosi. Cînele începu să mușine mălaiul. SLAVICI, N. I 36.

mușuna v vz mușina

múșin, V. mușluĭesc.

mușluĭésc v. intr. și tr. (var. din moșmonesc, moșcodesc. Cp. și cu molfăĭesc și ung. pesletni, a hoĭnări). Nord. Miros, adulmec, scotocesc, cotelesc, scromolesc umblînd după mîncare (ca porcu și cînele). – În Tel. bușluĭesc, (rev. I. Crg. 5, 220), în Meh. mufluĭesc, în Pt. mușuluĭesc, în Trans. amușuluĭesc (Sov. 236). Și mujluĭesc și (vest) múșin, a -á. V. mișun 2.

mușina (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 mușină, imperf. 3 pl. mușinau; conj. prez. 3 să mușine

mușina (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 mușină

mușina vb., ind. prez. 3 sg. mușină

MUȘINA vb. v. adulmeca, migăli, mirosi, mocăi, mocoși, moșmondi, moșmoni, ticăi.

mușina vb. v. ADULMECA. MIGĂLI. MIROSI. MOCĂI. MOCOȘI. MOȘMONDI. MOȘMONI. TICĂI.

MUȘINA vb. I. 1. T r a n z. și i n t r a n z. (Regional; despre animale; p. a n a l. despre oameni) A mirosi, a adulmeca; a căuta; (regional) a mușlui (1). Cinele începu să mușine mălaiul. SLAVICI, N. I, 36. Șezu ea cît șezu, cînd iaca. trece pe acolo un ogar rătăcit, mușinînd prin desimea codrului. MERA, l. b. 188. Cînele mușină pe urma iepurelui. GR. BĂN., cf. ALR I 1 215/40, 305, com. din STRAJA-RĂDĂUȚI, com. BENIUC. 2. I n t r a n z. (Prin Ban.) A mocoși. Cf. NOVACOVICIU, C. B. II, 4, ALR SN III h 777. 3. I n t r a n z. (Regional) A pierde vremea, a bate drumurile în zadar. V. m u ș l u i (2). Cf. com. din STRAJA-RĂDĂUȚI. – Prez. ind.: múșin și (regional) múșiu (PAMFILE. J. III, 91). – Și: (regional) mușuná vb. I. L. ROM, 1961, nr. 1, 21. – Etimologia necunoscută. Cf. m i ș u n a.