MONOGAM, -Ă, monogami, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. Persoană care practică monogamia. 2. Adj. (Despre căsătorie, familie) Bazat pe monogamie. ♦ (Despre plante) Unisexuat. – Din fr. monogame.

monogam, ~ă [At: GHEȚIE, R. M. / Pl: ~i, ~e / E: fr monogame] 1-2 sm, a (Bărbat) căsătorit cu o singură femeie. 3-4 sf, a (Femeie) căsătorită cu un singur bărbat. 5 a (D. căsătorie, familie) Bazat pe monogamie (2) Si: (rar) monogamic (1). 6 a (D. plante) Unisexuat.

MONOGAM, -Ă, monogami, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Bărbat) căsătorit cu o singură femeie; (femeie) căsătorită cu un singur bărbat. 2. Adj. (Despre căsătorie, familie) Bazat pe monogamie. ♦ (Despre plante) Unisexuat. – Din fr. monogame.

MONOGAM, -Ă I. adj., s. m. f. (om, animal, pasăre) care se găsește în situația de monogamie (1, 2). II. adj. 1. (despre căsătorie) bazat pe monogamie; monogamic. 2. (despre plante) unisexuat. (< fr. monogame)

MONOGAM ~ă (~i, ~e) și substantival 1) (despre persoane) Care practică monogamia; caracterizat prin monogamie. 2) (despre căsătorie, familie) Care are la bază monogamia; bazat pe monogamie. 3) (despre plante) Care are flori unisexuate; cu flori unisexuate. /<fr. monogame

*monogám, -ă s. (vgr. monógamos, d. mónos, singur, și gámos, căsătorie; lat. monógamus. V. poli-gam). Care n’are decît o singură soție (dacă-ĭ bărbat) saŭ un singur bărbat (dacă-ĭ femeĭe): un monogam. Adj. Compus din monogamĭ: popor monogam, societate monogamă.

monogam adj. m., s. m., pl. monogami; adj. f., s. f. monogamă, pl. monogame

monogam adj. m., s. m., pl. monogami; adj. f., s. f. monogamă, pl. monogame

monogam s. m., adj. m., pl. monogami; f. sg. monogamă, g.-d. art. monogamei, pl. monogame