8 definiții pentru monogam (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MONOGÁM, -Ă, monogami, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. Persoană care practică monogamia. 2. Adj. (Despre căsătorie, familie) Bazat pe monogamie. ♦ (Despre plante) Unisexuat. – Din fr. monogame.

monogam, ~ă [At: GHEȚIE, R. M. / Pl: ~i, ~e / E: fr monogame] 1-2 sm, a (Bărbat) căsătorit cu o singură femeie. 3-4 sf, a (Femeie) căsătorită cu un singur bărbat. 5 a (D. căsătorie, familie) Bazat pe monogamie (2) Si: (rar) monogamic (1). 6 a (D. plante) Unisexuat.

MONOGÁM, -Ă, monogami, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Bărbat) căsătorit cu o singură femeie; (femeie) căsătorită cu un singur bărbat. 2. Adj. (Despre căsătorie, familie) Bazat pe monogamie. ♦ (Despre plante) Unisexuat. – Din fr. monogame.

MONOGÁM, -Ă I. adj., s. m. f. (om, animal, pasăre) care se găsește în situația de monogamie (1, 2). II. adj. 1. (despre căsătorie) bazat pe monogamie; monogamic. 2. (despre plante) unisexuat. (< fr. monogame)

MONOGÁM ~ă (~i, ~e) și substantival 1) (despre persoane) Care practică monogamia; caracterizat prin monogamie. 2) (despre căsătorie, familie) Care are la bază monogamia; bazat pe monogamie. 3) (despre plante) Care are flori unisexuate; cu flori unisexuate. /<fr. monogame

*monogám, -ă s. (vgr. monógamos, d. mónos, singur, și gámos, căsătorie; lat. monógamus. V. poli-gam). Care n’are decît o singură soție (dacă-ĭ bărbat) saŭ un singur bărbat (dacă-ĭ femeĭe): un monogam. Adj. Compus din monogamĭ: popor monogam, societate monogamă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

monogám adj. m., s. m., pl. monogámi; adj. f., s. f. monogámă, pl. monogáme

monogám s. m., adj. m., pl. monogámi; f. sg. monogámă, g.-d. art. monogámei, pl. monogáme

Intrare: monogam (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • monogam
  • monogamul
  • monogamu‑
plural
  • monogami
  • monogamii
genitiv-dativ singular
  • monogam
  • monogamului
plural
  • monogami
  • monogamilor
vocativ singular
  • monogamule
  • monogame
plural
  • monogamilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

monogam, -ă (persoană) monogamă

  • 1. Persoană care practică monogamia.
    surse: DEX '09 MDN '00
    • diferențiere Bărbat căsătorit cu o singură femeie; femeie căsătorită cu un singur bărbat.
      surse: DEX '98

etimologie: