moleșire sf [At: BIANU, D. S. 737 / V: (reg) ~lăș~ / Pl: ~ri / E: moleși] 1 Moleșeală (1). 2 Toropeală. 3 Boală infecțioasă a viermilor de mătase, care se manifestă prin colorarea lor în negru, prin lipsa poftei de mâncare și muierea corpului Si: flașerie.

MOLEȘIRE s. f. Faptul de a (se) moleși; toropeală, slăbiciune, moleșeală. (Cu pronunțare regională) Mîna ta cea tare cade de oboseală... și molășirea au intrat în lăcașul voinicilor. RUSSO, S. 127.

MOLEȘIRE, s. f. Faptul de a (se) moleși, moleșeală.

molășire sf vz moleșire

moleșire s. f., g.-d. art. moleșirii; pl. moleșiri

moleșire s. f., g.-d. art. moleșirii; pl. moleșiri

moleșire s. f., g.-d. art. moleșirii; pl. moleșiri

MOLEȘIRE s. v. moleșeală.

MOLEȘIRE s. lîncezeală, lîncezire, moleșeala. toropeală, toropire, (franțuzism rar) torpoare, (Munt. și Olt.) tîromeală. (Stare de ~.)

MOLEȘÍRE s. f. 1. Faptul de a (se) m o I e ș i; moleșeală (1). Nu ai nici o durere, ci numai o moleșire peste tot, care se aseamănă întrucîtva cu o stare de lene. BIANU, D. S. 737. Era cald și o moleșire plăcută pătrundea în trupuri. AGÎRBICEANU, A. 113. ♦ Lipsă de bărbăție, de vigoare. Molășirea au intrat în lăcașul voinicilor. RUSSO, S. 127. 2. Boală infecțioasă a viermilor de mătase, care se manifestă prin colorarea lor în negru, lipsă de poftă de mîncare și muierea corpului; flașerie. Cf. ENC. AGR. – Pl.: moleșiri. - Și: (regional) molășíre s.f. – V. moleși.