mistificator, ~oare smf, a [At: NEGULICI / V: (înv) ~cător / Pl: ~i, ~oare / E: fr mystificateur] 1-2 (Persoană) care mistifică.

MISTIFICATOR, -OARE, mistificatori, -oare, s. m. și f. Persoană care falsifică, denaturează, contraface adevărul. Mistificatorul se arăta gata să mărturisească fără nici o constrîngere. C. PETRESCU, O. P. II 210.

MISTIFICATOR, -OARE s.m. și f. Cel care denaturează, care falsifică adevărul. [Cf. fr. mystificateur].

MISTIFICATOR, -OARE s. m. f. cel care mistifică. (< fr. mystificateur)

mistificator m. cel ce mistifică.

mistificător, ~oare smf, a vz mistificator

mistificator adj. m., s. m., pl. mistificatori; adj. f., s. f. sg. și pl. mistificatoare

mistificator adj. m., s. m., pl. mistificatori; adj. f., s. f. sg. și pl. mistificatoare

mistificator adj. m., s. m., pl. mistificatori; f. sg.și pl. mistificatoare

MISTIFICATOR, -OÁRE adj., s. m. și f. (Persoană) care mistifică.Cf. NEGULICI, COSTINESCU, LM, DDRF. Mistificatorul se arăta gata să mărturisească fără nici o constrîngere. C. PETRESCU, O. P. II, 210. Cerșetorul în literatura spaniolă.. . apare ca un mistificator ori cel puțin ca un profesionist în regulă, înscris într-o breaslă. CĂLINESCU, I. 94. Încredințîndu-se că nu are de-a face cu un nebun mistificator. . . directorul angajă pe tînărul cu nume scandalos, id. S. 20. (În context figurat) Dinaintea ignoranței surprinse asupra faptului, care, în loc de a se pocăi, devine agresivă și mistificatoare, nu ne vom permite nici o indignare, LOVINESCU, C. V, 41. - Pl.: mistificatori, -oare. – Și: (învechit) mistificătór, -oare adj., s. m. și f. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. – Din fr. mystificateur.