miriștină sf [At: H XVIII, 19 / Pl: ~ni / E: miriște + -ină] (Trs) 1-2 Miriște (1-2).

míriște f. (bg. merište, d. merá, pășune. V. merea). Vechĭ. Grâne secerate lăsate încă pe ogor. Azĭ. Locu pe unde s’a secerat (grîu, orzu, ovăsu, meĭu). – Și mé-. Și miriștină, pl. ĭ (Trans.).

MIRIȘTINĂ s. v. miriște.

miriștină s. v. MIRIȘTE.

miríștină, miriștini, s.f. (reg.) Miriște: „Secerătoarea prindea câte un mănunchi de fire de plantă (grâu, orz, secară etc.) cu mâna stângă (…) și apoi le tăia la un lat de palmă de rădăcină, lăsând în urmă miriștina cu pocireșii” (Faiciuc, 2008: 255). – Var. a lui miriște + suf. -ină.

MIRIȘTINĂ s. f. (Transilv.) Miriște. Cf. H XVIII 19. După ce secerară o postate bună, adunară snopii la un loc și sloboziră vitele pe miriștină. RETEGANUL, ap. CADE, cf. CHEST. IV 122/264, ALR I 914, MAT. DIALECT, I, 212. - Pl.: miriștini. – @Miriște2 + suf. -ină.