mirel sm [At: MAIAN, NU. 605 / Pl: ~ei, ~i / E: mire¹ + -el] 1-2 (Reg; șhp) Mire¹ (1) (tânăr și drăguț) Si: mireț (1-2). 3-4 (Trs; șhp; lpl) Miri¹ (6) (tineri) Si: miretei (1-2), mireți (3-4).

MIREL, mirei, s. m. (Popular) Mire. Mirel de la masă, Pe sorița noastră N-om da nicidecum Pînă nu ne spui... MARIAN, NU. 605.

MIREL, mirei, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui mire.

MIRÉL s. m. Diminutiv hipocoristic al lui m i r e¹ (1). 1. (Regional) Cf. m i r e¹ (1). Cf. H XVIII 104. Mirel de la masă, Pe sorița noastră N-om da nici de cum. MARIAN, NU. 605. Munți-s nalți și menunați, Mirel are cai zburdați. DENSUSIANU, Ț. H. 270. Mirel de la masă, Nu te lăuda, Că noi te-om întreba. ARH. FOLK. VII, 65, cf. ALRM I/II h 356, A III 1, 2, 3, 5, 7, 16, 19, IV 5. 2. (Prin sud-vestul Transilv.; la pl.) Cf. m i r e¹ (2). Cf. ALRM I/II h 363. - Pl.: mirei și mireli (ALR I/II h 256/118). – Mire¹ + suf. -el.