MIRÉL s. m. Diminutiv hipocoristic al lui m i r e¹ (1). 1. (Regional) Cf. m i r e¹ (1). Cf. H XVIII 104. Mirel de la masă, Pe sorița noastră N-om da nici de cum. MARIAN, NU. 605. Munți-s nalți și menunați, Mirel are cai zburdați. DENSUSIANU, Ț. H. 270. Mirel de la masă, Nu te lăuda, Că noi te-om întreba. ARH. FOLK. VII, 65, cf. ALRM I/II h 356, A III 1, 2, 3, 5, 7, 16, 19, IV 5. 2. (Prin sud-vestul Transilv.; la pl.) Cf. m i r e¹ (2). Cf. ALRM I/II h 363. - Pl.: mirei și mireli (ALR I/II h 256/118). – Mire¹ + suf. -el.