mireaz¹ sm [At: ARH. FOLK. V, 130 / Pl: ~eji / E: mirează] 1 (Reg) Mire¹ (1). 2 (Lpl) Însurăței. 3 (Irn, Mol) Soț.

MIREAZ s. v. bărbat, ginere, mire, soț.

mireaz s.m. (reg.) 1 v. Bărbat. Soț. 2 v. Ginere. Mire. 3 (la pl. mirezi) v. Însurăței. Miri (v. mire). Tineri (v. tânăr).

mireaz s. v. BĂRBAT. GINERE. MIRE. SOȚ.

MIREÁZ¹ s. m. (Regional) 1. Mire¹ (1) (Scărișoara-Abrud). ARH. FOLK. V, 130. În drumul spre biserică, mńireaza dă cu bîta pi calu mnireazului. ib. 2. (La pl.) Însurăței, miri. V. m i r e¹ (2). 3. (Arieșeni-Vașcău). ALRM I/II h 363/93. 3. (Ironic, în fostul județ Suceava) Soț. Eu în casă ț-aș da drumu, Da mi-i teamă de nebunu, Că mireazu-i bat în pat, Cu pușca plină la cap. ȘEZ. VII, 110. – Pl.: mireji. – Masc. de la mirează.

MIREÁZ² s. n. v. miraz¹.