milcuire sf [At: CORESI, EV. 367 / Pl: ~ri / E: milcui] 1-4 Milcuială (1-4).

milcuíre f. Vechĭ. Cerere umilă. Întristare: întoarcă-se bucuria întru milcuire (Cod. Vor.). V. milogesc.

MILCUIRE s. v. ajutor, grație, har, îndurare, milă, milostivire.

milcuire s.f. (înv.) 1 (mai ales constr. cu vb. ca „a avea”, „a simți”) v. Îndurare. Milă. Milostivire. 2 (relig. creștină) v. Ajutor. Grație. Har. Îndurare. Îndurare divină. Milă. Milostenie. Milostivire. 3 v. Smerenie. Umilință.

milcuire s. v. AJUTOR. GRAȚIE. HAR. ÎNDURARE. MILĂ. MILOSTIVIRE.

MILCUÍRE s. f. (Învechit) Acțiunea de a (se) m i l c u i și rezultatul ei. 1. îndurare, milostivire. Cf. m i l c u i (1). Destulu i era lui aceaste cuvinte întru milcuire a aduce pre Avraam. CORESI, EV. 367. Să dăm den carele avem, carele bucate, carele cuvînt bun, carele milcuire (a. 1642). GCR, 97/5. 2. Smerenie, umilire. Cf. m i l c u i (2). Să aducemu Dumnezeului nostru lucrure bune: credința. . . milcuire și lacrămi. CORESI, EV. 117, cf. 549. 3. Amărăciune, întristare, tristețe. Cf. m i l c u i (3). Rrîsulu vostru în plăngere se întoarrcă- se, și bucuriia întru milcuire (a m ă r ă c i u n e N. TEST. 1648, p o s o m o r î r e BIBLIA 1688). COD VOR. 130/7. – Pl.: milcuiri. – V. milcui.