milcuire sf [At: CORESI, EV. 367 / Pl: ~ri / E: milcui] 1-4 Milcuială (1-4).

milcuíre f. Vechĭ. Cerere umilă. Întristare: întoarcă-se bucuria întru milcuire (Cod. Vor.). V. milogesc.

MILCUIRE s. v. ajutor, grație, har, îndurare, milă, milostivire.

milcuire s. v. AJUTOR. GRAȚIE. HAR. ÎNDURARE. MILĂ. MILOSTIVIRE.

MILCUÍRE s. f. (Învechit) Acțiunea de a (se) m i l c u i și rezultatul ei. 1. îndurare, milostivire. Cf. m i l c u i (1). Destulu i era lui aceaste cuvinte întru milcuire a aduce pre Avraam. CORESI, EV. 367. Să dăm den carele avem, carele bucate, carele cuvînt bun, carele milcuire (a. 1642). GCR, 97/5. 2. Smerenie, umilire. Cf. m i l c u i (2). Să aducemu Dumnezeului nostru lucrure bune: credința. . . milcuire și lacrămi. CORESI, EV. 117, cf. 549. 3. Amărăciune, întristare, tristețe. Cf. m i l c u i (3). Rrîsulu vostru în plăngere se întoarrcă- se, și bucuriia întru milcuire (a m ă r ă c i u n e N. TEST. 1648, p o s o m o r î r e BIBLIA 1688). COD VOR. 130/7. – Pl.: milcuiri. – V. milcui.