mie [At: COD. VOR. 36/17 / Pl: mii, (înv) ~ / E: ml milia (pll mille)] 1 nc (Și în componența unor numerale cardinale compuse) Număr dintre 999 și o mie unu într-un șir. 2 a (Îe) A-l trece o ~ de nădușeli (sau de sudori) Exprimă starea cuiva care izbutește cu greu să facă ceva sau care se află într-o situație dificilă. 3 sf (Pfm; îe) Dintr-o ~ să pui mâna pe el (sau pe ea) Exprimă admirația pentru un om mândru, falnic. 4 sf (Fam; îe) A da (cuiva) o ~ înainte Se referă la un om foarte priceput, inteligent. 5 sf (Lpl, adesea prin exagerare) Număr foarte mare, nedeterminat. 6 sf (Îlav) Cu miile (sau, rar, cu mia) ori cu miile și sutele În cantitate sau în număr foarte mare. 7 sf (Fam; îe) A avea o ~ și o sută pe cap A avea multă treabă sau griji, necazuri etc. 8 sf Număr abstract corespunzător numeralului o mie (1). 9 no (Pop) Al o mielea. 10 sf Monedă sau bancnotă de 1000 lei. 11 sf Sumă de 1000 de lei Si: (fam) miar (3).

MIE, mii, num. card. Numărul care e egal cu zece sute; p. ext. foarte mulți (sau multe). a) (Adjectival) Preoți munții mari, Păsări lăutari, Păsărele mii Și stele făclii ALECSANDRI, P. P. 3. b) (Substantivat) Las’că te fac eu s-o cunoști și dintr-o mie. CREANGĂ, P. 271. Floricică dintr-o mie, Pusu-și-o mîndra mînie, De dor nu vrea să mai știe! JARNÍK-BÎRSEANU, 164. Unde merge mia, meargă și suta. ◊ (Înaintea unui substantiv de care se leagă prin prep. «de») Mii de fluturi mici albaștri, mii de roiuri de albine. Curg în rîuri sclipitoare. EMINESCU, O. I 85. Sar în joc ștergare albe, Rîd la soare mii de salbe. BELDICEANU, P. 56. Îți cer o mie de iertări. NEGRUZZI, S. I 47. ♦ (Popular, urmînd după substantivul pe care îl determină) Și cu nădragi de Anglie, Petece pe ei o mie. CREANGĂ, P. 148. ◊ Loc. adv. Cu miile (sau cu mia) = în număr foarte mare, cu duiumul, cu nemiluita. Fluturii cu miile Joacă pe cîmpie. IOSIF, P. 61. În două părți infernul portalele-și deschide, Spre-a încăpea cu mia răsufletele hîde Tiranilor ce pier! EMINESCU, O. I 25. ◊ Expr. Mii și sute (sau mii și mii, mii de mii) = extrem de mulți. Să fi dat mii de mii de lei, nu găseai fir de mac, printre năsip. CREANGĂ, P. 264. Frunză verde-a mărului, Nu crede feciorului Că te pune pe-un genunche Și-ți tot minte mii și sute. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 276. Opt se pornesc, Patru se-ntîlnesc, Mii și mii se clatină (Berbecii), GOROVEI, C. 22. A face mii și fărîme v. fărîmă.

MIE¹ mii num. card. 1) Nouă sute plus o sută. 2) (cu valoare de num. ord.) Al miilea; a mia. /<lat. milia

mie num. 1. de zece ori o sută: O mie și una de nopți (v. Halima); 2. fig. număr foarte mare: am o mie de ocupațiuni. (Lat. MILIA].

Mie și una de nopți (O) f. faimoasă colecțiune de povești orientale scrise arăbește în sec. XV; ea e cunoscută la noi sub numele de Halima.

mie¹ (o ~)/mie num. invar.; 1.000, M (o mie de dolari, cinci la mie)

*mie¹ (o ~)/mie (o mie de dolari, cinci la mie) num.; 1000, M

mii (două/trei etc. ~) num.

două mii num.; 2000/MM

mii (două ~ etc.) num.

două mii num.

CONSCIENCIA MILLE TESTES (lat.) conștiința valorează cât o mie de martori – Quintilian, „De institutione oratoria”, 5, 11, 41.

MANYO-SHU (cuv. japonez „o mie de pagini”), cea mai veche antologie oficială de lirică japoneză, publicată în 808. Cuprinde aproximativ 4.500 de poeme, atribuite unui număr de 550 autori, unii anonimi, scrise între sec. 7 și 8. Întocmită probabil de cinci scriitori, care figurează și ei în cadrul antologiei, dintre care: Ōtomo no Yakamochi, Kakinomoto no Hitomaro, Nakuta no Ōkimi, Takashi no Mushimaro.

O MIE ȘI UNA DE NOPȚI (Halima), culegere de basme populare arabe, cuprinzând elemente de origine indopersană, ebraică, egipteană („Aladin și lampa fermecată”, „Ali Baba și cei 40 de hoți”, „Sindbad Marinarul”), alcătuită în jurul anului 1100. Prin conținutul de idei, prin gustul rafinat pentru artă și fast, prin înțelepciunea populară, culegere reprezintă o oglindă a vieții sociale, intelectuale și morale ale lumii arabe medievale. A fost răspândită în Europa, la începutul sec. 18, prin intermediul unei adaptări libere în limba franceză datorate lui Antoine Galland.

O MIE ȘI UNA DE ZILE, culegere de basme alcătuită de Petit de la Croix după un ciclu de povești persane și publicată între 1710 și 1712. V. halima.

PLURIMA MORTIS IMAGO (lat.) moartea cu mii de fețe – Vergiliu, „Eneida”, II, 369. Imaginea ultimei nopți a Troiei. În genere, catastrofă căreia-i cad jertfă multe vieți omenești.

O mie și una de nopți – Expresia circulă sub diferite forme: „Parcă-i o mie și una de nopți!”; sau „Asta-i o poveste ca din o mie și una de nopți!” în sens de miraculos, fantastic; sau „A fost ceva feeric: o bogăție, un lux ca în o mie și una de nopți”. Această expresie vine de la răspîndita culegere de povești arabe, cunoscută sub numele de mai sus. Eroina lor, frumoasa Șeherezada, a izbutit timp de o mie și una de nopți, să-l țină pe sultan cu atenția încordată și să-l pasioneze cu poveștile ei pînă într-atît, încît el tot amîna hotărîrea de a o sugruma, numai din curiozitatea de a auzi urmarea. De aceea, titlul acestor basme a devenit sinonim cu ceva extraordinar de captivant, mirific, magic. LIT.

om cu o mie de chipuri expr. actor cu mari disponibilități pentru rolurile de compoziție.

MÍE num. card., s. f. I. Num. card. (Adesea în componența unor numerale cardinale compuse) Numărul care, în numărătoare, are locul între 999 și 1001. 1. (Cu valoare adjectivală; de obicei, precedă substantivul determinat, de care este legat prin prep. „de”) Scoseși întru pustie patru mie de bărrbați. COD. VOR. 36/17, cf. 168/11. Mîncători era ca cinci mie de bărbați. CORESI, EV. 256, cf. 282, 327. O mie de anii ca o dzi. id. l. 185/2. Într-acea dzi cădzură . . . așa ca la trei mie de bărbați (a. 1 582). CCR 78/22. Cu 10 pîini cinci mie de năroade sătură (a. 1642). CP 369/28. Un om era datoriu altuia o mie de talanți (a. 1642). GCR I, 95/37, cf. 96/5. Iară carii mîncară era patru mie de oameni. N. TEST. (1648), 21^r/1. Au săturat cu 5 pite cinci mii de oameni (a. 1 678). GCR I, 238/10. O mie de ani Doamne intru ochii tăi, ca dzua de ieri care au trecut (a. 1 692). id. ib. 296/37.0 mie și o sută de zloți tăt&răști (a. 1 785). URICARIUL, XXV, 11, cf. ȘINCAI, HR. II, 62/22. Nectenav mărturiseaște că e datoriu o mie de talanți lui Lichir (a. 1812). GCR II, 210/16, cf. URICARIUL, XXV, 289, BUIDAI-DELEANU, LEX., lb, BARCIANU, V., COSTINESCU. Era. . . îmbrăcat: Cu antereu de canavașă Ce se ținea numa-n ață Și cu nădragi de anglie Petece pe ei o mie. CREANGĂ, P. 148, cf. SIMIONESCU, F. R. 404. Trece unul, zece, o sută, o mie. . . de valuri. GALAN, Z. R. 382. Vai, mîndruțo, gura ta Pentru multe nu o-aș da: Pentr-un galben, pentru doi, Pentru două mii de boi. JARNIK-BÎRSEANU, D. cf. ISPIRESCU, L. 36. Mai bună e o bucată de pîne goală, în pace, decît o mie de dulcețuri cu ceartă. ZANNE, P. IV, 53, cf. II, 822. Decît o mie de ani răi, mai bine unul bun. DDRF. Aduci pe dracul în casă cu lăutari și apoi nu-l poți scoate cu o mie de popi, se spune, în glumă, despre o nevastă nepotrivită. Cf. ZANNE, P. VI, 579. (Prin exagerare) Îți cer o mie de iertări. NEGRUZZI, S. I, 47. A împăturit gînditor demisia în patru, în opt, în șaisprezece, a rupt-o repede, dar meticulos, într-o mie de bucățele. GALAN, B. I, 27. (E x p r.) Îl trec o mie de nădușeli (sau de sudori), se spune despre cineva care izbutește cu mare greutate să facă ceva sau care se află într-o situație dificilă. Cf. ZANNE, P. II, 645. ◊ (Cu elipsa substantivului determinat) Roata D[umne]zeului înturearecu și înturearecu în o mie rodeaște-se. PSALT. 128. Dentre voi vor goni pre o sută pre zeace mii (a. 1 560). GCR I, 4/8. Cînd amu au o sută de talanți, nu foarte sînt săraci, ce încă și o mie jeluiesc. CORESI, EV. 431, cf. 1. Las'că te fac eu s-o cunoști și dintr-o mie. CREANGĂ, P. 271. Sută, cum lași tu pe unul munca ta să o mănînce Și tu, mie, cum lași suta în durere să te-mbrace? BELDICEANU, în CV 1 950, nr. 5, 18. D-amiazi pînă în chindie Tăia Novac șapte mie. POP., ap. GCR II, 304. Tu te duci, bade sărace. Eu cu dorul tău ce-oi face? – Da tu, mîndr-ai face bine, Că mai sînt voinici ca mine! – Lasă, bade, las' să fie Chiar o sută, chiar o mie. JARNIK-BÎRSEANU D. 109. (Prin exagerare) Bolnavul zice o mie, Doftorul face ce știe. PANN, P. V. III,140/3.Mai bine o pasăre în colivie decît o mie pe casă. ZANNE, P. I, 580. Dă cu o mînă și ia cu o mie. id. ib. II, 240. (În formule fixe, în poezia populară) Frunză verde dintr-o mie, Altul nu-mi trebuie mie. jJARNIK-BÎRSEANU, d. 35. Floricică dintr-o mie, Pusu-și-o mîndra mînie, De dor nu vrea să mai știe ! id. ib. 164. (Expr.) Dintr-o mie să pui mîna pe el (sau pe ea), se zice despre un om mîndru, falnic. CIAUȘANU, GL. Îi dă (cuiva) o mie înainte, se spune despre un om foarte priceput, inteligent. Cf. ZANNE, P. V, 426. ♦ (La pl.; adesea prin exagerare, indică un număr foarte mare, nedeterminat) Pomeni în veacu leage asa cuvîntu ce dzise în mii de neamuri. PSALT. 218, cf. 256. În mii de griji slăbeaște-și sufletul. CORESI, EV. 289, cf. 3, 234, 282. Vreadnic de mii de laude ești. BIBLIA (1688), [prefață] 8/12. Mii de dezmierdări deșarte (a. 1750). GCR, II, 47/30. Amfilog împărat. . . au plecat la Ierusalim cu atîte mii de oști (cca 1 750). id. ib. 55/34. Deaca în gura a doi sau trei stă și să află adevărul, cu cît mai mult cînd cu mii de guri îi strigă lumea. MOLNAR, RET. 100/8. Cum iarăși întîmplarea a putut să întocmească minunata orînduială a stelelor, a planeților și a comeților care de mii de ani păzesc între dînșii aceeași depărtare. MARCOVICI, C. 12/24, cf. 16/9. Între mii de dobitoace, o, ce multă felurime ! CONACHI, P. 269, cf. 104, 275. Căci mii de glasuri stinse d-al tiraniei fer În strigări dureroase s-au înălțat la cer. ALEXANDRESCU, M. 10. Mii de duhuri ies la lună. ALECSANDRI, P. I, 12. Mii de fluturi mici, albaștri, mii de roiuri de albine Curg în rîuri sclipitoare peste flori de miere pline. EMINESCU, O. I, 85. Și căi de mii de ani treceau în tot atîtea clipe. id. ib. 176; Cînd tăia tata porcul și-l pîrlea și-l opărea și-l învălea iute cu paie. . . eu încălecam pe porc deasupra paielor și făceam un chef de mii de lei. CREANGĂ, A. 41. Îi venea să se dea la umbră sub cîte un copaci. . . în care miile de paseri cîntau fel de fel de cîntece. ISPIRESCU, L. 17. Sar în joc ștergare albe, Rîd la soare mii de salbe. BELDICEANU, p. 56. Mii de cai în herghelie. EFTIMIU, Î. 14. Se plantează astăzi atîtea mii. . . de flori. CONTEMP. 1961, nr. 782,1/4, cf. ȘEZ. V, 106. (Întărit prin repetare) Podu Mogoșoaiei era înțesat de mii și mii de oameni. CAMIL PETRESCU, O. II, 508. ◊ (Cu elipsa substantivului determinat) Că mai bire o dzi în curțile tale decătu mii. PSALT. 174. Cădea-va de partea ta mii și înturearece de-a dereapta ta. ib. 191, cf. 316. Cum goneaște unul mii și doi rădică untunearece. CORESI, ap. GCR Î, 16/9, cf. id. ev. 194, 274. Pe poduri ferecate Trec mii nenumărate Și le taie capetele Și le schimbă numele (Moara). FUNDESCU, ap. GCR II, 370. (întărit prin repetare) Opt se pornesc, Patru se-ntîlnesc, Mii și mii se clatină (Berbecii, cînd se bat). GOROVEI, C. 22. (L o c. a d v.) Cu miile (sau, rar, cu mia) = în cantitate sau în număr foarte mare. Dumnedzău le adaoge cu miile binele și darurile. VARLAAM, C. 279, cf. LB, BARCIANU, V., DDRF. În două părți infernul portalele-și deschide, Spre-a încăpea cu mia răsufletele hîde Tiranilor ce pier ! EMINESCU, O. I, 25. Fluturi cu miile joacă pe cîmpie. IOSIF, P. 61. ◊ (Și la sg.; în corelație cu „sută”) Femeile știu să spună o mie și o sută de nimicuri într-un mod mult mai interesant decît spun bărbații lucrurile cele mai serioase. CARAGIALE, O. I, 231. Lupul frică n-are de mii și sute de oi. ZANNE, P. I, 150. Mii și sute de întîmplări de la mînă pînă la gură. id. ib. II, 242. (Cu elipsa substantivului determinat) Dintr-o sută ș-o mie Numai una-mi place mie. JARNIK-BÎRSEANU, D. 100. Frunză verde-a mărului Nu crede feciorului. . . Că te pune pe-un genunche Și-ți tot minte mii și sute. id. ib, 276. Mai bine un iepure și-n mînă, de cît mii și sute prin crînguri. ZANNE, P. I, 489. (Loc. adv.) Cu mia și cu suta = în cantitate sau în număr foarte mare. Cu mia și cu suta Gălbănași ț-oi număra. ȘEZ. IV, 225. (Expr.) A avea o mie și o sută pe cap = a avea foarte multă treabă sau griji, necazuri etc. Cf. CIAȘANU, GL. 2. (Numărul abstract corespunzător) Trec la periodul următor, carile este a miilor. ASACHI, I, 6/2. Mia este și ea considerată ca o unitate. CLIMESCU, A. 10. 3. (Intră în componența numeralului adverbial corespunzător) Cf. LB, DDRF. Am o grebliță Cu cinci dințișori, Pre zi îm trebe De o mie de ori (Mîna). GCR II, 369. ◊ (Prin exagerare) Aflarea tiparului, mulțumită, de o mie de ori mulțumită aceluia care cel dintîi a găsit această artă. KOGĂLNICEANU, S. A. 53. Decît așa viață, mai bine moarte de o mie de ori. CREANGĂ, P. 222, cf. 118. Ți-am spus noi sau nu ți-am spus de-o mie de ori să nu mai lucrezi de capul tău? PREDA, D. 134, cf. 34. ◊ (La pl.; prin exagerare, indică un număr foarte mare, nedeterminat) Repetează de mii de ori ideea sa. HELIADE, O. II, 20. Un prilej de întîlnire De mii de ori îl aprinde. CONACHI, P. 84, cf. 102. O slujnică . . . vede . . . furca cea minunată torcînd singură fire de aur, de mii de ori mai subțiri decît părul din cap. CREANGĂ, P. 96. 4. (Popular, cu valoare de numeral ordinal) Omul ăl d-o mie. ALR II 2 339/79, cf. 2339/191, 284, 531, 812, 899, 987. ♦ (În componența numerelor care indică anii calendaristici, pe lîngă substantivul determinat „an”) Era și cursul anilor cel de la mîntuire O mie și șase sute și noao zeci și noao (a. 1700). GCR I, 332/11. (Cu elipsa substantivului determinat) În o mie nouă sute patruzeci și cinci a luat sfîrșit cel de-al doilea război mondial. II. S. f. (Ieșit din uz) Bancnotă a cărei valoare era de o mie (II) de lei; (familiar) miar (2). – Pl.: mii și (învechit și regional) mie. – Lat. milia (pl. lui miile).