mejin, ~ă smf, a vz mezin

meșin², ~ă smf, a vz mezin

mizin, ~ă smf, a vz mezin

MEZIN, -Ă, mezini, -e, s. m. și f. 1. Ultimul născut dintre mai mulți frați și surori; cel mai tînăr, cel mai mic; prîslea. Mezinul Jderilor și-a simțit pleoapele înfierbîntate și n-a mai văzut limpede înaintea ochilor. SADOVEANU, F. J. 567. Lumea-ntreagă povestea de frumusețea celei mai mari și de mintea mezinei. CARAGIALE, S. N. 276. Mezinul se vîrî iute în horn. CREANGĂ, P. 23. ◊ (Adjectival) Se plimba prin casă, uitîndu-se din cînd în cînd la Filip, feciorul lui mezin, SLAVICI, O. I 234. Atunci iedul mezin... sare iute și-i deschide ușa. CREANGĂ, P. 26. 2. (Rar) Al doilea născut dintre trei copii, mijlociu. Sora cea mai mare s-a dus înspre mare, Sora cea mezină Pe mal, în grădină, Sora cea mai mică... Pe Cerna în sus. ALECSANDRI, P. P. 14.

MEZIN ~ă (~i, ~e) și substantival 1) (despre copii) Care s-a născut ultimul în familie; cel mai tânăr în raport cu ceilalți copii; mic. 2) pop. (despre frați) Care este născut al doilea în raport cu ceilalți frați; de mijloc. /<sl. mĕzinu

mezín, -ă adj. și s. (vsl. mĭezinŭ, maĭ tînăr; mĭezinĭcĭ, fiŭ ultim; rus. mĭezinnyĭ, rut. mizýnyĭ, mic). Est. Fam. Prîslea, copilu cel maĭ tînăr (maĭ mic).

mezin adj. m., s. m., pl. mezini; adj. f., s. f. mezină, pl. mezine

mezin adj. m., s. m., pl. mezini; adj. f., s. f. mezină, pl. mezine

MEZIN adj., s. v. mijlociu.

MEZIN s., adj. 1. s. (mai ales art.) prâslea (art.), (Olt.) urmatic, (Olt. și Transilv.) zăpârstea (art.). (~ul familiei.) 2. adj. mic. (Fratele ~.)

mezin adj., s. v. MIJLOCIU.

MEZIN s., adj. 1. s. (mai ales art.) prîslea (art.), (Olt.) urmatic, (Olt. și Transilv.) zăpîrstea (art.). (~ul familiei.) 2. adj. mic. (Fratele ~.)