mezdrea sf [At: ANON. CAR. / V: ~uă, ~lă / Pl: ~de / E: bg мездря, srb mezdra „parte inferioară a pieilor netăbăcite”] (Trs; Ban) Cuțitoaie.

mezdreá f., pl. ele, și mezdreálă f., pl. elĭ (sîrb. mézdra, membrană; rus. mezdrá, mĕazdrá, partea interioară a pĭeliĭ). Vest. Cuțitoaĭe.

mezdreală² sf vz mezdrea

mezdreauă sf vz mezdrea

MEZDREA s. v. cioplitoare, cuțitoaie.

mezdrea s. v. CIOPLITOARE. CUȚITOAIE.

mezdreá, mezdrele, s.f. Unealtă cu două mânere la capete, cu care dogarul sau dulgherul cioplește sau răzuiește lemnul; cuțitoaie. – Din rus., srb. mezdrá „partea inferioară a pieilor netăbăcite” (Scriban, MDA).

mezdrea, mezdrele, s.f. – Unealtă cu două mânere la capete, cu care dogarul sau dulgherul cioplește sau răzuiește lemnul; cuțitoaie. – Din rus., srb. mezdrá „partea inferioară a pieilor netăbăcite” (Scriban, MDA).

mezdrea, -ele, s.f. – Unealtă cu două mânere la capete, cu care dogarul sau dulgherul cioplește sau răzuiește lemnul; cuțitoaie. – Din bg. mezdrja (Felecan 1983).

MEZDREÁ s. f. (Transilv., Ban.) Cuțitoaie. Cf. ANON. CAR., LB, POLIZU, LM, CIHAC, II, 194, CONV. LIT. XX, 1 013, GHEȚIE, R. M., H XVII 8, XVIII 34, 144, 261, VAIDA. Rotariul curmă lemnul cu ferestrăul. . . și-l sparge cu săcurea, îl cioplește cu barda, îl netezește cu mezdreala (carea e un cuțit drept, la ambele capete cu mîneie de lemn). LIUBA-IANA, m. 121, cf. 123, L. COSTIN, GR. BĂN. 136, GREGORIAN, CL. 59. Doagele „le curățîm le cioplim cu mezdreala”. ARH. FOLK. V 114, cf. VI, 175. Se creapă bradul verde și apoi fiecare bucată se despică cu o mezdreală (cuțitoaie). CHEST. II 238, cf. 239, ALR I 1 829, ALR II 6 623, 6 639, 6 694, 6 695, 6 701, ALRT II 68, ALRM SN I h 379. - Pl.: mezdrele. $- Și: mezdreáuă (ALR II 6 694/53, com. din LELEȘTI-BEIUȘ și din VAȘCĂU), mezdreálă s. f. – Din scr. mezdra „răsătura pieilor, partea interioară a pieilor netăbăcite”, bg. мездря. – Mezdreáuă: refăcut după sg. art. – Mezdreală: sg. refăcut după pl.

MEZDREÁLĂ² s. f. v. mezdrea.

MEZDREÁUĂ s. f. v. mezdrea.