metaforic, ~ă a [At: CARTE TREB. II, 190/2 / Pl: ~ici, ~ice / E: ger metaphorisch, fr métaphorique] 1 Care ține de metaforă (1) Si: (înv) metaforicesc (1). 2 Care este propriu metaforei (2) Si: (înv) metaforicesc (2). 3 Care este exprimat prin metafore (3) Si: (înv) metaforicesc (3). 4 Care este bogat în metafore Si: (înv) metaforicesc (4). 5 (Pgn) Figurat.

METAFORIC, -Ă, metaforici, -e, adj. 1. Care ține de metaforă, care este propriu metaforei; figurat. Asemuind în chip metaforic societatea cu un organism, putem afirma că fiecare celulă se resimte de înnoirea sau îmbătrînirea pe care o trăiește întregul. CONTEMPORANUL, S. h, 1954, nr. 379, 2/1. 2. (Despre stil) Bogat în metafore. Versurile lui [Victor Hugo] sînt cînd izbucniri de fanfare metaforice și antiteze, cînd modulații suave. SADOVEANU, E. 226.

METAFORIC, -Ă adj. 1. Propriu metaforei; figurat. 2. (Despre stil) Cu multe metafore. [< fr. métaphorique].

METAFORIC, -Ă adj. propriu metaforei, exprimat prin, bogat în metafore; (p. ext.) figurat. (< fr. métaphorique, germ. metaphorisch)

METAFORIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de metaforă; propriu metaforei. Expresie ~că. 2) Care se distinge prin folosirea unui număr mare de metafore; abundent în metafore. Stil ~. /<fr. métaphorique, germ. metaphorisch

metaforic a. 1. cel ține de metaforă; 2. care abundă în metafore.

*metafóric, -ă adj. (vgr. metaphorikós). Relativ la metaforă: expresiune metaforică. Plin de metafore: stilu Orientalilor e foarte metaforic. Adv. În mod metaforic: a vorbi metaforic.

metaforic adj. m., pl. metaforici; f. metaforică, pl. metaforice

metaforic adj. m., pl. metaforici; f. metaforică, pl. metaforice

metaforic adj. m., pl. metaforici; f. sg. metaforică, pl. metaforice

METAFORIC adj. v. figurat.

METAFORIC adj. figurat, (înv.) metaforicesc. (Limbaj ~.)

METAFORIC, -Ă adj. (< fr. métaphorique): în sintagma stil metaforic (v.).

METAFÓRIC, -Ă adj. Care ține de metaforă, este propriu metaforei; care este exprimat prin metafore, bogat în metafore; (învechit) metaforicesc; p. g e n e r. figurat. Cuvîntul în înțelegerea sa cea adevărată, iară nu în cea metaforică. CARTE TREB. II, 190/2. Scrierea egipteană era metaforică. MAIORESCU, CR. III, 406. Indignarea metaforică nu încîntă pe Felix, care era plictisit de a se ocupa de probleme cu totul străine de conștiința lui. CĂLINESCU, E. O. II, 65. Superlativul redat prin metafore. . . îl vom denumi superlativ metaforic. CV 1 949, nr. 9, 21. Coloritul stilistic se mai poale obține și prin vorbire metaforică sau figurată, L. ROM. 1953, nr. 2, 97. Predicatele nominale exprimate prin substantive acordă acestora o valoare metaforică. CL 1957, 229. - Pl.: metaforici, -ce. – Din germ. metaphorisch, fr. métaphorique.