meridă sf [At: (a. 1652) ap. CADE / V: mir~ / Pl: ~de / E: ngr μερίδα] (Înv) Bucățică de prescură pe care o taie preotul la proscomidie Si: (îrg) cest Vz agneț, părticică.

merídă f., pl. e (ngr. merida). L. V. Părticică (din prescură).

miridă sf vz meridă

meridă (-de), s. f. – Hostie. Ngr. μερίδα „parte” (Tiktin). Sec. XVII, înv. Cuvînt cult, fără circulație reală.

meridă, meride, s.f. (reg.) bucățică de prescură tăiată de preot la liturghie.

meridă s. f. v. miridă.

miridă, miride s. f. Fiecare dintre bucățele mici pe care preotul, când proscomidește, le scoate cu copia din prescură (în formă de triunghi) și pe care le așază pe disc în jurul agnețului pentru pomenirea Maicii Domnului (1), a sfinților (9), a episcopului local, a cârmuitorului statului și și a ctitorilor (3), firimiturile mici fiind pentru pomenirea viilor și a morților. [Var.: meridă s. f.] – Din gr. merida.

MERÍDĂ s. f. (Învechit) Bucățică din prescură pe care o taie preotul la proscomidie; (învechit și regional) cest. V. p ă r t i c i c ă, a g n e ț. Cf. TDRG. Preotul. . . să . . . scoață meride, adecă proscomidie, pentru sufletul celuia ce-i plătește (a. 1652). ap. CADE. - Pl.: meride. – Și: mirídă s. f. TDRG. – Din ngr. μερίδα.