MERÍDĂ s. f. (Învechit) Bucățică din prescură pe care o taie preotul la proscomidie; (învechit și regional) cest. V. p ă r t i c i c ă, a g n e ț. Cf. TDRG. Preotul. . . să . . . scoață meride, adecă proscomidie, pentru sufletul celuia ce-i plătește (a. 1652). ap. CADE. - Pl.: meride. – Și: mirídă s. f. TDRG. – Din ngr. μερίδα.