meremetisi vt [At: KOTZEBUE, U. 26^v/16 / V: (înv) ~rim~, (reg) miritisi / E: ngr ἐμερεμέτισα (aor μερεμέτιζω)] 1 (Îrg) A face lucrări de reparație. 2 (Îrg) A restaura. 3 (Fam) A pune în ordine Si: a aranja, a dichisi. 4 (Rar; c. i. o meserie) A exercita.

MEREMETISI, meremetisesc, vb. IV. Tranz. A repara, a drege, a cîrpi; a aranja; a îngriji. Avea lîngă casă o grădină pe care o meremetisea totdeauna pe înserate. PAS, Z. I 145. Bătrînii Nastasiei duraseră în luminișul de la capătul pogoanelor, aproape de pîrîiaș, o colibă de frunzar. în fitece primăvară trebuia meremetisită. SADOVEANU, M. C. 183. El își făcuse, meremetisindu-le de-a-ntregul [casele]... o somptuoasă sihăstrie. M. I. CARAGIALE, C. 47. ◊ Fig. Domnia-sa cugeta cum să facă și să dreagă ca să-și meremetisească ființa. SADOVEANU, F. J. 489.

merimetisi vr vz meremetisi

miritisi v vz meremetisi

meremetesì v. a repara o clădire.

meremetisésc v. tr. (d. meremet; ngr. meremetizo, aor. -métisa). Rar azĭ. Repar (maĭ ales casele).

meremetisi (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meremetisesc, 3 sg. meremetisește, imperf. 1 meremetiseam; conj. prez. 1 sg. să meremetisesc, 3 să meremetisească

meremetisi (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meremetisesc, imperf. 3 sg. meremetisea; conj. prez. 3 să meremetisească

meremetisi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meremetisesc, imperf. 3 sg. meremetisea; conj. prez. 3 sg. și pl. meremetisească

MEREMETISI vb. v. reface, repara, restaura.

meremetisi vb. v. REFACE. REPARA. RESTAURA.

MEREMETISÍ vb. IV. T r a n z. 1. (Învechit și regional) A face lucrări de reparație, a repara; a restaura. Mă duc să port grijă să meremetisesc podul. KOTZEBUE, U. 26^v/16. Căpitanul avînd a mai zăbovi. . . ca să meremetisească corabiia ca una ce să mai hărbuisă. DRĂGHICI, R. 29/13. [Casele] le schimbase, le meremetisise, astfel că erau acum cele mai frumoase din tîrg. d. ZAMFIRESCU, T. S. 6. Din bătrînele case. . . el își făcuse, meremetisîndu-le de-a-ntregul. . ., o somptuoasă sihăstrie. M. I. CARAGIALE, C. 47. Bătrînii Nastasiei duraseră în luminișul de la capătul pogoanelor, aproape de pîrîiaș, o colibă de frunzar. În fitece primăvară trebuia meremetisită. SADOVEANU, M. C. 183. (R e f l. p a s.) Această sfîntă icoană fiind foarte veche și stricată, s-au meremetisit (a. 1801). ap. TDRG. Podelele acele vechi să pot meremetisi (a. 1815). URICARIUL, I, 234, cf. V, 437/19. S-au meremetisit sfîntă biserică din satul Văcăreștii. . . și s-au învălit de iznov (a. 1819). IORGA, S. D. XV₂, 45. Trebuia să se meremetisească velnița. CONV. LIT. XVII, 394. ◊ F i g. Sărută mîna bătrînei. . . o mai meremetisi, ce-i făcu, că își veni baba în simțiri. D. ZAMFIRESCU, V. Ț. 15. De cum înflorise în șesul Moldovei primăvara nouă, domnia sa cugeta cum să facă și să dreagă că să-și meremetiseascâ ființa. SADOVEANU, O. XIII, 647. ♦ (Familiar) A pune în ordine ; a aranja, a dischisi. Avea lîngă casă o grădină pe care o meremetisea totdeauna pe înserate. PAS, Z. I, 145. 2. (Rar) A exercita, a îndeplini. Potcovarul. . ., croitorul, doctorul. . . se adună din cînd în cînd la școală ca să vadă cum își meremetisește dascălul meșteșugul pe scăfîrliile odraslelor. I. BOTEZ, B. I, 108. – Prez. ind.: meremetisesc. – Și: (învechit) merimetisí (GÁLDI, M. PHAN. 209), (regional, prin haplologie) miritisí (CHEST. ii 14/153) vb. IV. – Din ngr. ἐμερεμέτισα (aor. lui μερεμετίζα)

MERIMETISÍ vb. IV v. meremetisi.