MELODICĂ s. f. Ramură a științei muzicale care se ocupă cu studiul melodiei. ♦ Felul în care este compusă melodie. Ca putere de exprimare, poetica și melodica din cîntecul popular formează un tot organic. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 365, 2/1.

MELODICĂ s.f. Ramură a teoriei muzicale care se ocupă cu studiul melodiei. ♦ Modul în care este compusă o melodie. [< fr. mélodique].

MELODICĂ f. Ramură a muzicologiei care se ocupă cu studiul melodiei. /<fr. mélodique

melodic, ~ă [At: FILIMON, O. II, 225 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr mélodique] 1 a (Muz) Compus după regulile ritmului și ale modulației. 2 a Care ține de melodie (1). 3 a Referitor la melodie (1). 4 a De melodie (1). 5 a Melodios (1). 6 sf Ramură a științei muzicii care se ocupă cu studiul melodiei (1). 7 sf Fel în care este compusă o melodie. 8 sf Tehnică a melodiei.

MELODIC, -Ă I. adj. melodios, armonios. ♦ mod ~ = mod care se sprijină pe atracția melodică, pe un singur sunet stabil (tonica). II. s. f. ramură a științei muzicii care se ocupă cu studiul melodiei. (< fr. mélodique)

melodică s. f., g.-d. art. melodicii

melodică s. f., g.-d. art. melodicii

melodică s. f., g.-d. art. melodicii

melodic, -ă adj. (despre sunete, stil, limbaj, versificație, poezie, despre elemente sau fenomene ale naturii etc.) armonic, armonios, melodios, muzical, sonor, <rar> melopeic, <fig.> dulce, mlădios, simfonic, unduios, <fig.; rar> unduit. Toți ascultă fermecați șopotirea melodică a râului.