MEGALOMAN, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care își supraprețuiește meritele; încrezut, îngîmfat; grandoman. [< fr. mégalomane].

MEGALOMAN, -Ă adj., s. m. f. 1. (cel) care își supraevaluează meritele; grandoman. 2. (suferind) de megalomanie (2). (< fr. mégalomane)

MEGALOMAN ~ă (~i, ~e) și substantival 1) Care suferă de megalomanie; atins de megalomanie. 2) Care manifestă un orgoliu excesiv; cu ambiție nejustificată. /<fr. mégalomane

*megalomán, -ă s. și adj. (megalo- din megalitic și -man). Care se silește să pară și se crede maĭ mult de cît este, mîndru, țanțoș: politică megalomană.

megaloman adj. m., s. m., pl. megalomani; adj. f., s. f. megalomană, pl. megalomane

megaloman adj. m., s. m., pl. megalomani; adj. f., s. f. megalomană, pl. megalomane

megaloman, -ă adj. (despre oameni) fudul, grandoman, infatuat, închipuit, încrezut, înfumurat, îngâmfat, mândru, orgolios, prezumțios, semeț, suficient, trufaș¹, țanțoș, vanitos, <livr.> altier, iactant, <înv. și pop.> înmândrit, măreț, <pop. și fam.> țâfnos, <pop.> falnic, fălos, voinicos, <fam.> buricos, fițos, îngurguțat, <fam.; deprec.> înfipt, <înv. și reg.> pâșin, <reg.> făleț, hireș, lotru, mărnicos, măros, nărtos, nialcoș, ocoș, ostru, pețcheș, sfătos, țândru-mândru, țifraș, țineros, <înv.> fandasios, fumuros, preaînălțat, trufitor, van, zadarnic, <fig.> bățos, împăunat, înțepat, pieptos, scrobit², <fig.; astăzi rar> deșert, <fig.; pop. și fam.> umflat, <fig.; fam.> ațos, proțăpit, <fig.; înv. și reg.> sățios¹, <fig.; reg.> dezmierdat, țepur, <fig.; înv.> umflăcios. Fiind megaloman și dificil, nu are prieteni.