11 definiții pentru marsupial (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MARSUPIÁL, marsupiali, s. m. (La pl.) Ordin de mamifere inferioare, a căror femelă are o pungă abdominală în care își ține puii după naștere; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. [Pr.: -pi-al.Pl. și: (n.) marsupiale] – Din fr. marsupial.

marsupial, ~ă i [At: COBÎLCESCU, G. 77/19 / P: ~pi-al / V: (nob) ~suip~ / Pl: ~ e / E: fr marsupial] 1 a (D. mamifere) Care se caracterizează prin faptul că femelele au o pungă ventrală în care își țin puii după naștere. 2 snp Ordin de mamifere care se caracterizează prin faptul că femelele au o pungă ventrală în care își țin puii după naștere. 3 sn Animal din ordinul marsupialelor (2).

MARSUPIÁL, marsupiale, s. n. (La pl.) Ordin de mamifere inferioare, a căror femelă are o pungă abdominală în care își ține puii după naștere; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. [Pr.: -pi-al.] – Din fr. marsupial.[1]

  1. Pl. și: (m.) marsupiali (vezi DEX’09). — LauraGellner

MARSUPIÁL, marsupiale, s. n. Animal mamifer din Australia a cărui femelă are o pungă abdominală în care își ține puii incomplet dezvoltați, imediat după naștere. ♦ (La pl.) Ordinul din care face parte un astfel de animal. – Pronunțat: -pi-al.

MARSUPIÁL, -Ă I. adj. 1. (despre animale) a cărui femelă își poartă puii în marsupiu. 2. (anat.; despre organe) în formă de pungă. II. s. n. pl. ordin de mamifere cu marsupiu, din Australia. (< fr. marsupial)

MARSUPIÁL marsupiale n. 1) la pl. Ordin de mamifere vivipare, a căror femelă își poartă puii în marsupiu (reprezentanți: cangurul, ursul-australian, sariga). 2) Animal din acest ordin. [Sil. -pi-al] /<fr. marsupial

*marsupiál, -ă adj. (d. lat. marsupium, pungă; vgr. marsýpion). Zool. Care are o pungă. S. n., pl. e. Un gen de mamifere care aŭ la pîntece un buzunar susținut de doŭă oase și în care îșĭ țin puiĭ de la naștere pînă cînd se maĭ măresc, ca canguru, sariga ș. a. V. mamifer.

marsuipial, ~ă sn, a vz marsupial

MARSUPIÁLE s.n. pl. Ordin de animale mamifere din Australia, ale căror femele au sub pântece o pungă în care își țin puii când sunt mici; (la sg.) animal din acest ordin. // adj. 1. (Despre animale) A cărui femelă își poartă puii în marsupiu. 2. (Anat.; despre organe) În formă de pungă. [Sg. marsupial, pron. -pi-a-. / < fr. marsupial, lat. marsupium, cf. gr. marsipion – pungă].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

marsupiál (-pi-al) s. m., pl. marsupiáli

marsupiál s. m. (sil. -pi-al), pl. marsupiáli

Intrare: marsupial (s.m.)
marsupial2 (s.m.) substantiv masculin
  • silabație: -pi-al
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • marsupial
  • marsupialul
  • marsupialu‑
plural
  • marsupiali
  • marsupialii
genitiv-dativ singular
  • marsupial
  • marsupialului
plural
  • marsupiali
  • marsupialilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

marsupial (s.m.)

  • 1. (la) plural Ordin de mamifere inferioare, a căror femelă are o pungă abdominală în care își ține puii după naștere.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie: