mapă¹ sf [At: NICA, L.VAM. 149 / Pl: ~pe / E: ger Mappe] 1 (Șîs ~ de scris sau de birou) Obiect de birou făcut din carton, din pânză sau din piele, uneori acoperit cu hârtie sugativă, în care se țin hârtii, foi volante etc. 2 Dosar special în care se păstrează hârtii, desene, acte etc. 3 Copertă de protecție în care se ține o carte, un manuscris etc. 4 Geantă, servietă plată de obicei cu mai multe despărțituri.

MAPĂ, mape, s. f. 1. Obiect făcut din două scoarțe de carton, pînză, piele etc., în care se țin, pe masa de scris, lucrări la zi, hîrtie de scris, sugativă etc. Strînse din umerii lați... apucînd un creion colorat și începînd să deseneze pe sugativa mapei de scris. C. PETRESCU, C. V. 147. ♦ Servietă. Tînărul își strînse în grabă hîrtiile în mapă, își potrivi cravata, își încuie sertarul și, cu mapa la subsuoară, intră printr-o ușă îngustă, capitonată, în cabinetul alăturat. PAS, Z. IV 73. 2. (Învechit) Hartă.

MAPĂ s.f. 1. Scoarțe de carton, de piele etc. în care se păstrează diferite hîrtii pe birou; dosar. ♦ Plic mare. 2. Servietă. [Cf. germ. Mappe, fr. mappe, lat. mappa].

MAPĂ¹ s. f. 1. carton, piele etc. în care se păstrează diferite hârtii, desene etc. ◊ dosar. 2. servietă. (< germ. Mappe)

MAPĂ ~e f. 1) Obiect de birou, confecționat din carton, piele sau material plastic, în care se păstrează anumite hârtii sau documente. 2) Copertă de protecție a unei cărți. 3) Servietă plată cu mai multe deschizături. [G.-D. mapei] /<germ. Mappe

mapă f. portofoliu de cărți sau desenuri: mapă de carton.

*mápă f., pl. e (lat. mappa [cuv. punic], șervet, de unde și it. mappa și germ. mappe). Portofoliu, tașcă saŭ scoarțe de carton de ținut hîrtiĭ. Plic gros care conține vre-o 10-12 plicurĭ marĭ și micĭ și tot atîtea foĭ de hîrtie și care se vinde la librărie în loc de cutie, care conține maĭ multe plicurĭ și foĭ.

mapă s. f., g.-d. art. mapei; pl. mape

mapă s. f., g.-d. art. mapei; pl. mape

mapă (servietă, hartă) s. f., g.-d. art. mapei, pl. mape

MAPĂ s. v. servietă.

MAPĂ s. geantă, servietă. (Ține dosarele în ~.)

mapă (mape), s. f. – 1. Obiect de birou. – 2. Servietă plată. Germ. Mappe (Candrea). – Der. mapamond, s. n. (planiglob), din fr. mappemonde.

MÁPĂ¹ s. f. (Adesea determinat prin „de birou” sau „de scris”) Obiect de birou făcut din carton, din pînză sau din piele, uneori acoperit cu hîrtie sugativă, în care se țin hîrtii, foi volante etc.; dosar special în care se păstrează hîrtii, desene, acte etc.; copertă de protecție în care se țjne o carte, un manuscris etc. Mape de birou cartonate sau legate în pînză. . . , în piele. NICA, VAM. 149. N-am obligat niciodată, pe nimeni, să creadă în cărțile mele, strânse din umerii lați Teofil Steriu, apucînd un creion colorat și începînd să deseneze pe sugativa mapei de scris. C. PETRESCU, C. V. 147. Dispozițiunile se păstrează la serviciul aprovizionării într-o mapă specială. EV. CONT. 161. Să nu te prindă că-i aduci la iscălit o hîrtie cu colțul îndoit. . . se uită la hîrtia care stă liniștită în mapă, ca la o dihanie. V. ROM. ianuarie 1954, 76, cf. PAS, Z. IV, 73. Sta drept, cu capul puțin aplecat, avînd în mîna stîngă o mapă de piele brună, cu hîrtii. VORNIC, P. 106. ♦ Geantă, servietă (plată), de obicei cu mai multe despărțituri, DICȚ. – Pl.: mape. – Din germ. Mappe.