16 definiții pentru mani


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

mani2 i [At: H XI, 379 / E: fo] (Reg; rep) Strigăt cu care se cheamă rațele sau bobocii de rață.

mani1 smp [At: DEX / E: lat manes, -ium] (Mit; Ant) Nume dat în mitologia romanilor și a vechilor popoare italice sufletelor morților, considerate zei ocrotitori ai căminului.

MANI s. m. pl. Nume dat în mitologia romanilor și a vechilor popoare italice sufletelor morților, considerate zei ocrotitori ai căminului. – Din lat. manes, -ium.

MANI s. m. pl. Nume dat în mitologia romanilor și a vechilor popoare italice sufletelor morților, considerate zei ocrotitori ai căminului. – Din lat. manes, -ium.

MANI s.m.pl. (La romani) Sufletele celor morți, considerate ca divinități. [< lat. manes].

MANI s. m. pl. (la romani) sufletele celor morți, considerate ca divinități. (< lat. manes)

máni pulíte sint. s. (cuv. it.; jur., pol.) Ancheta magistraturii italiene deschisă în febr. ’92 împotriva corupției, în special în rândul oamenilor politici ◊ „Evoluția mediatico-judiciară a operațiilor mani pulite îi pregătește pe judecători și pe gazetari să se substituie aleșilor politici.” D. 91/94 p. 8. ◊ „Scandalul cunoscut de acum peste tot sub denumirea de «mani pulite».” D. 156/96 p. 14 (cf. mâini curate)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mani1 s. m. pl., art. mánii

máni2/máni-máni (reg.) interj.

máni/mani-máni interj.

mani s. m. pl., art. mánii


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Mani (Maniheu) (216-277 d. Hr.), întemeietorul maniheismului, inițial adept al mandeismului. În urma unei viziuni i s-ar fi revelat misiunea de a crea o nouă religie, pe care a predicat-o în Iran și în India de vest, fiind îndepărtat de regele persan Șapur. După moartea acestuia a revenit în Iran, dar noul rege, Byahram I, l-a băgat la închisoare, unde a și murit.

mani s. m. pl. (La romani) Sufletele celor morți considerate divinități ocrotitoare ale căminului. Aveau diferite sărbători instituite în cinstea lor și li se aduceau ofrande pe morminte. – Din lat. manes.

MANÍ (< lat.) s. m. pl. (în mitologia romană) Sufletele celor morți, considerate divinități ocrotitoare ale familiei. Cultul zeilor m. a avut o mare amploare și persistență, lor fiindu-le consacrată sărbătoarea Parentalia (18-21 febr.).

MANI (MANES sau MANIHEUS) (c. 216-275), probabil nobil persan. Întemeietorul maniheismului. Și-a expus doctrina într-un lung șir de predici în Persia, Asia Mică, India și China, apoi în șapte scrieri. Deși s-a bucurat de un mare prestigiu, nu a reușit să impună doctrina sa ca religie oficială. Suveranul sasanid, Bahram I (273-276), sub presiunea preoțimii mazdeiste, a decis încarcerarea lui M. care moare în temniță.

Intrare: mani
substantiv masculin (M74)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mani
  • maniul
  • maniu‑
plural
  • mani
  • manii
genitiv-dativ singular
  • mani
  • maniului
plural
  • mani
  • manilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)