13 definiții pentru mani (s.m.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MANI s. m. pl. Nume dat în mitologia romanilor și a vechilor popoare italice sufletelor morților, considerate zei ocrotitori ai căminului. – Din lat. manes, -ium.

MANI s. m. pl. Nume dat în mitologia romanilor și a vechilor popoare italice sufletelor morților, considerate zei ocrotitori ai căminului. – Din lat. manes, -ium.

mani1 smp [At: DEX / E: lat manes, -ium] (Mit; Ant) Nume dat în mitologia romanilor și a vechilor popoare italice sufletelor morților, considerate zei ocrotitori ai căminului.

MANI s.m.pl. (La romani) Sufletele celor morți, considerate ca divinități. [< lat. manes].

MANI s. m. pl. (la romani) sufletele celor morți, considerate ca divinități. (< lat. manes)

mani pulite sint. s. (cuv. it.; jur., pol.) Ancheta magistraturii italiene deschisă în febr. ’92 împotriva corupției, în special în rândul oamenilor politici ◊ „Evoluția mediatico-judiciară a operațiilor mani pulite îi pregătește pe judecători și pe gazetari să se substituie aleșilor politici.” D. 91/94 p. 8. ◊ „Scandalul cunoscut de acum peste tot sub denumirea de «mani pulite».” D. 156/96 p. 14 (cf. mâini curate)

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

mani2 s. m. pl., art. manii

mani1 s. m. pl., art. manii

mani s. m. pl., art. manii

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Mani (Maniheu) (216-277 d. Hr.), întemeietorul maniheismului, inițial adept al mandeismului. În urma unei viziuni i s-ar fi revelat misiunea de a crea o nouă religie, pe care a predicat-o în Iran și în India de vest, fiind îndepărtat de regele persan Șapur. După moartea acestuia a revenit în Iran, dar noul rege, Byahram I, l-a băgat la închisoare, unde a și murit.

mani s. m. pl. (La romani) Sufletele celor morți considerate divinități ocrotitoare ale căminului. Aveau diferite sărbători instituite în cinstea lor și li se aduceau ofrande pe morminte. – Din lat. manes.

MANÍ (< lat.) s. m. pl. (în mitologia romană) Sufletele celor morți, considerate divinități ocrotitoare ale familiei. Cultul zeilor m. a avut o mare amploare și persistență, lor fiindu-le consacrată sărbătoarea Parentalia (18-21 febr.).

MANI (MANES sau MANIHEUS) (c. 216-275), probabil nobil persan. Întemeietorul maniheismului. Și-a expus doctrina într-un lung șir de predici în Persia, Asia Mică, India și China, apoi în șapte scrieri. Deși s-a bucurat de un mare prestigiu, nu a reușit să impună doctrina sa ca religie oficială. Suveranul sasanid, Bahram I (273-276), sub presiunea preoțimii mazdeiste, a decis încarcerarea lui M. care moare în temniță.

Intrare: mani (s.m.)
substantiv masculin (M99)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
plural
  • mani
  • manii
genitiv-dativ singular
plural
  • mani
  • manilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

mani, manisubstantiv masculin plural

  • 1. Nume dat în mitologia romanilor și a vechilor popoare italice sufletelor morților, considerate zei ocrotitori ai căminului. DEX '09 DEX '98 DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.