manda vt [At: COSTINESCU / Pzi: ~dez / E: fr mander] (Frî) A face cuiva cunoscut, în scris sau prin trimis special, un ordin sau o dispoziție.

Manda f. nume de femeie, tip de prostie: cum e Tanda așa e și Manda POP. [V. Tanda].

tanda-manda [At: HEM 2389 / V: (reg) ~dea-~dea / E: Tanda] (Reg) 1 sfi Învălmășeală. 2 av Identic.

tanda-manda adv. tot una: vorba ceea nu-i tanda și i... manda CR. [Probabil onomatopee (cf. sinonimul sârbesc TANDARA-MANDARA)].

*mandéz v. tr. (lat. mandare, d. manus, mînă, și dare, a da, adică „a da în mînă”. V. comand. Jur. Pornesc, daŭ ordin: a manda ceva cuĭva.

MANDÁ vb. I. T r a n z. (Franțuzism învechit) A face cuiva cunoscut (în scris sau prin trimis special) un ordin sau o dispoziție. Cf. COSTINESCU, ALEXI, W. - Prez. ind.: mandez. – Din fr. mander.