MAMĂ, mame, s. f. 1. Femeie considerată în raport cu copiii ei, nume pe care i-l dau copiii acestei femei când i se adresează sau când vorbesc despre dânsa; maică, muică, mamaie, mamacă, neneacă. ◊ Loc. adj. De mamă = (despre relații de rudenie) care se află în linie maternă. ◊ Expr. Vai de mama mea (sau ta, lui etc.) = vai de mine (sau de tine, de el etc.). (De) mama focului = grozav, strașnic, extraordinar. La mama dracului = foarte departe. De când mama m-a (sau te-a, l-a etc.) făcut = de când sunt (sau ești, este etc.) pe lume; de totdeauna. De (sau pe) când era mama fată (mare) = de foarte multă vreme. (Pop.) A cere cât pe mă-sa = a pretinde un preț exagerat. O mamă de bătaie = o bătaie strașnică. ♦ Femela unui animal în raport cu puii ei. 2. (La voc.) Termen (afectuos) cu care o femeie se adresează copiilor ei sau, p. ext., unei persoane mai tinere. 3. Termen de politețe folosit de cineva pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (în vârstă). 4. Compuse: Mamă-mare (sau, pop., bătrână, bună) = bunică. Mamă-soacră = soacră. Mama (sau muma)-pădurii (sau -pădurilor) = a) personaj din mitologia populară, închipuit de obicei ca o bătrână urâtă și rea, care umblă prin păduri ademenind copii, ucigând oameni etc.; b) plantă erbacee, parazită, cu tulpina fără frunze, acoperită cu solzi și cu flori purpurii (Latharea squamaria). 5. Fig. Izvor, cauză. [Var.: (reg.) mumă s. f.] – Lat. mamma.

MAMĂ, mame, s. f. 1. Femeie considerată în raport cu copiii ei, nume pe care i-l dau copiii acestei femei când i se adresează sau când vorbesc despre dânsa; maică, muică, mamaie, mamacă, neneacă. ◊ Mamă eroină = (În trecut) titlu care se acorda femeilor cu cel puțin zece copii în viață. ◊ Loc. adj. De mamă = (despre relații de rudenie) care se află în linie maternă. ◊ Expr. Vai de mama mea (sau ta, lui etc.) = vai de mine (sau de tine, de el etc.). (De) mama focului = grozav, strașnic, extraordinar. La mama dracului = foarte departe. De când mama m-a (sau te-a, l-a etc.) făcut = de când sunt (sau ești, este etc.) pe lume; de totdeauna. De (sau pe) când era mama fată (mare) = de foarte multă vreme. (Pop.) A cere cât pe mă-sa = a pretinde un preț exagerat. O mamă de bătaie = o bătaie strașnică. ♦ Femela unui animal în raport cu puii ei. 2. (La voc.) Termen (afectuos) cu care o femeie se adresează copiilor ei sau, p. ext., unei persoane mai tinere. Florico, mamă, să ne scrii!. 3. (În sintagmele) Mamă mare (sau, pop., bătrână, bună) = bunică. Mamă soacră = soacră. 4. Termen de politețe folosit de cineva pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (în vârstă). 5. Compus: mama (sau muma)-pădurii (sau -pădurilor) = a) personaj din mitologia populară, închipuit de obicei ca o bătrână urâtă și rea, care umblă prin păduri, cântând sau bocind, ademenind copii sau chiar mâncând oameni; b) plantă erbacee, parazită, cu tulpina fără frunze, acoperită cu solzi și cu flori purpurii (Latharea squamaria). 6. Fig. Izvor, cauză. [Var.: (reg.) mumă s. f.] – Lat. mamma.

mamă-mare/(în tempo rapid) mam-mare s. f., art. mama-mare, g.-d. art. mamei-mari; pl. mame-mari

!mamă-mare s. f., art. mama-mare, g.-d. art. mamei-mari; pl. mame-mari

mamă s.f. I 1 (și mamă bună) <pop. și fam.> maică, mamaie, muică, <fam.> bătrâna (v. bătrân), mimă, <reg.> babă, mamacă, neneacă, <înv.> mușă, <arg.> purie (v. puriu). Mama se sacrifică pentru copiii ei. 2 mamă-mare = bunică, <pop. și fam.> bună (v. bun), mamaie, <înv. și reg.> mătușă, moașă, <reg.> babă, bâtă (v. bât), bobă, iacă², maică, mamancă, mamă-bătrână, mamă-bună. Mama-mare maternă este o persoană distinsă și energică; (reg.) mamă-bătrână = mamă-bună v. Bunică. Mamă-mare. 3 mamă vitregă = <înv. și reg.> maștehă, mașteră (v. mașter), <reg.> maică, măștihoaie, nană. Mama lor vitregă este o femeie bună și înțelegătoare. 4 mamă-soacră = soacră, <pop.> socrie, <înv.; iron.> patefon. Se înțelege foarte bine cu mama soacră. 5 mamă de împrumut = mamă purtătoare, mamă-surogat; mamă purtătoare = mamă de împrumut, mamă-surogat; mamă-surogat = mamă de împrumut, mamă purtătoare. Mama-surogat este femeia care poartă și naște copilul unui cuplu. 6 (art.) mama-pădurii = a (mitol. pop.; și nm. pr.) <reg.> fata-pădurii (v. fată), mama-codrului, mama-huciului, mama-ogașilor, papună, pădureana (v. pădurean), pădureanca (v. pădureancă), păduroaia (v. păduroaie), păduroaica (v. păduroaică), păduroaie, surata-din-pădure (v. surată), vâlva-codrilor (v. vâlvă), vâlva-pădurii (v. vâlvă), vidma-pădurii (v. vidmă). Mama-pădurii este un personaj închipuit ca o bătrână urâtă și rea; b (folc.; reg.; în forma muma-pădurii) v. Caloian; (folc.; pop.) mama-ploaie v. Caloian; (mitol. pop.; reg.) mama-codrului = mama-huciului = mama-ogașilor v. mama-pădurii; mama-ho v. Baubau; (în credințe și superstiții; înv.) mama-mușă v. Babă. Strigoaică¹. Vrăjitoare (v. vrăjitor). 7 fig. (rar) v. Ajutor. Apărătoare (v. apărător). Cârjă. Ocrotitoare (v. ocrotitor). Patroană (v. patron²). Protectoare (v. protector). Reazem. Sprijin. Sprijinitoare (v. sprijinitor). Susținătoare (v. susținător). Toiag. Tutore. 8 fig. (pop.) v. Cauză. Izvor. Obârșie. Origine. Rădăcină. II 1 (entom.; și, art., mama-albinelor) împărăteasa-albinelor (v. împărăteasă), împărăteasă, matcă, regină, <pop.> albină-împărătească, <reg.> crăiasa albinelor (v. crăiasă), crăiasă, crăiță, muscă-mare. 2 (art.; bot.) mama-pădurii = a Lathraea squamaria; <reg.> buricul-pământului (v. buric), buruiană-de-trânji, cucuruz-de-pădure, floarea-șarpelui (v. floare), iarba-șarpelui (v. iarbă), păduroaică, porumbul-cucului (v. porumb), roșioară-sălbatică (v. roșior), solzarie, sudoare, șerpariță, trânji (v. trând¹), untișor; b (reg.) v. Barba-popii (v. barbă) (Spiraea aruncus); c (reg.) v. Năprasnică (v. năprasnic) (Geranium robertianum); d (reg.) v. Sânziene-de-pădure (v. sânziană). Vinariță (Asperula odorata); (reg.) mama-mașteră v. Unghia-păsării (v. unghie¹) (Viola declinata); mama-ploaie v. Pătlagină (Plantago major); mama-săcării v. Secară-comută (Claviceps purpurea). 3 (art.; ornit.; reg.) mama-cucului v. Codobatură. Prundar. Prundaș (Motacilla alba). 4 (art.; j. de copii; reg.) mama-cucului = mama-gaia = mama-puilor v. Cloșca-cu-pui (v. cloșcă). Puia-gaia. III (art.; anat.; reg.; în forma mumă) muma-muierii v. Placentă.