9 definiții pentru măsurător (obiect)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MĂSURĂTÓR, -OÁRE, măsurători, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care măsoară; cu care se măsoară. 2. S. m. și f. Persoană care măsoară ceva; spec. lucrător care efectuează operații de măsurare. ◊ (Pop.) Măsurător de pământ = inginer hotarnic. 3. S. n. Nume dat unor obiecte care servesc la măsurat. ♦ Compas sau instrument folosit pentru a măsura sau a verifica dimensiunile interioare sau exterioare ale unui obiect. – Măsura + suf. -ător.

măsurător, ~oare [At: LB / V: (reg) (3-6) ~rit~ sm / Pl: ~i, ~oare / E: măsura + -(ă)tor] 1 a Care măsoară. 2 a Cu care se măsoară. 3 sm Persoană care măsoară ceva. 4 sm Lucrător care efectuează măsurători la cherestea, textile etc. 5 sm (Pop; îs) ~ de pământ Inginer hotarnic. 6 sm (Nob; determinat prin „de lume”) Persoană care călătorește mult, umblă, colindă. 7 s (Reg) Cot (42) de măsurat. 8 sf (Reg) Cumpănă cu apă folosită de zidari și dulgheri. 9 s Zgârieci. 10 sf (rar) sm (Reg) Vas tronconic de lemn, având capacitatea de 10 kg, cu care se măsoară laptele la stână. 11 sf sm (Reg) Vas cu care se ia vama la moară. 12 sf Țrar) sm (Reg) Vas de metal cu care se măsoară încărcătura de pușcă. 13 smf (Ent; reg) Repede (Ciciudela campestris$).

MĂSURĂTÓR, -OÁRE, măsurători, -oare, adj., subst. 1. Adj. (Rar) Care măsoară; cu care se măsoară. 2. S. m. și f. Persoană care măsoară ceva; spec. lucrător care efectuează operații de măsurare. ◊ (Pop.) Măsurător de pământ = inginer hotarnic. 3. S. n. și f. Nume dat unor obiecte care servesc la măsurat. ♦ Compas sau instrument folosit pentru a măsura sau a verifica dimensiunile interioare sau exterioare ale unui obiect. – Măsura + suf. -tor.

MĂSURĂTÓR, -OÁRE, măsurători, -oare, adj. (Rar) Care măsoară. (Substantivat) Domnul Negru-vodă... măsurător de lume, Ce vrea pe-a ei măsură ca să-și croiască-un nume! ALECSANDRI, P. III 133. ♦ Care ajută la măsurat, cu care se măsoară. Compas măsurător. ♦ (Substantivat, n.) Calibru sau instrument folosít pentru a măsura sau a verifica dimensiunile interioare sau exterioare ale unui obiect.

MĂSURĂTÓR2 ~oáre n. Instrument pentru măsurat sau pentru verificarea măsurării. /a măsura + suf. ~ător


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

măsurătór2 (instrument) s. n., pl. măsurătoáre

măsurătór (instrument) s. n., pl. măsurătoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

Intrare: măsurător (obiect)
măsurător3 (s.n,) substantiv neutru
substantiv neutru (N11)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • măsurător
  • măsurătorul
  • măsurătoru‑
plural
  • măsurătoare
  • măsurătoarele
genitiv-dativ singular
  • măsurător
  • măsurătorului
plural
  • măsurătoare
  • măsurătoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

măsurător (obiect)

  • 1. Nume dat unor obiecte care servesc la măsurat.
    surse: DEX '09 DEX '98
    • 1.1. Compas sau instrument folosit pentru a măsura sau a verifica dimensiunile interioare sau exterioare ale unui obiect.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie:

  • Măsura + sufix -ător.
    surse: DEX '09