15 definiții pentru mărgărit (mărgăritar) mărgărint


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MĂRGĂRÍT1, (1) mărgărite, s. n., (2) s. m. (Înv. și pop.) 1. S. n. Mărgăritar (1). 2. S. m. Lăcrămioară. [Var.: (2) mărgărínt s. m.] – Din ngr. margharítis.

mărgărit [At: (a. 1641) BV I, 115 / V: (pop) ~int, (reg) ~ălit / Pl: ~e, ~uri / E: gr μαργαρίτης cf lat margaritum] 1 sn (Îvp) Perlă folosită ca podoabă. 2 a (Îla) De ~ Încrustat cu perle. 3 sn (Fig) Lucru de mare valoare, prețios. 4 sn (Bot; pop) Lăcrămioare (Convallaria majalis). 5 a (Pop; d. copaci) Împodobit cu flori ca de mărgăritar (8). 6 sn (Bot; reg) Vâsc-de-stejar (Loranthus europaeus). 7 sn (Ent; Mun) Buburuză (CoccinelLa septempunctata).

MĂRGĂRÍT1, (1) mărgărite, s. n., (2) s. m. 1. S. n. Mărgăritar (1). 2. S. m. Lăcrimioară. [Var.: (2) mărgărínt s. m.] – Din ngr. margharítis.

MĂRGĂRÍT1, mărgărite, s. n. 1. Mărgăritar (1). «înșir-te mărgărite» este titlul unui basm popular. 2. (Și în forma mărgărint) Nume dat la două plante: a) mărgăritar (3); b) lăcrimioară. Rîd în grămadă: flori de nalbă și albe flori de mărgărint. ANGHEL, P. 11. Mărgărit de toți iubit, Cu floarea albă, focoasă. ȘEZ. VII 22. – Variantă: mărgărínt s. n.

MĂRGĂRÍT1 ~e n. 1) Formație dură și strălucitoare, de cele mai multe ori sferică, extrasă din scoicile unor moluște și folosită la confecționarea bijuteriilor; mărgăritar; perlă. 2) Obiect de valoare foarte mare; mărgăritar. /<ngr. margharitis

mărgărít n., pl. urĭ (ngr. margaritis, vgr. -ites, d. pers. mervârîd, de unde și turc. mervarid și arm. markarid; lat. margaritum și -ita, it. margarita și margherita, fr. marguerite; bg. sîrb. margarit. V. mărgea, mărgean). Mărgăritar din scoĭcă (Vechĭ). S. m. Mărgăritar (plantă). – Și mărgărint (după argint).

MĂRGĂRÍNT s. n. v. mărgărit1.

MĂRGĂRÍNT s. n. v. mărgărit1.

mărgărint n. (poetic) mărgăritar: ca un strat de mărgărint AL.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mărgărít (perlă) s. n., pl. mărgăríte

mărgărít (mărgărínt) (plantă) s. m., pl. -; s. n., pl. mărgărite (mărgărinte) / mărgărituri (mărgărinturi)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MĂRGĂRÍT s. v. boul-domnului, boul-lui-dumnezeu, buburuză, lăcrimioară, mărgăritar, mărgăritărel, perlă, vaca-domnului, vâsc.

mărgărit s. v. BOUL-DOMNULUI. BOUL-LUI-DUMNEZEU. BUBURUZĂ. LĂCRIMIOARĂ. MĂRGĂRITAR. MĂRGĂRITĂREL. PERLĂ. VACA-DOMNULUI. VÎSC.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

mărgărít (mărgăríte), s. n.1. Perlă. – 2. Plantă (Loranthus europaeus). – Var. mărgărint. Ngr. μαργαρίτης (Candrea; Scriban), cf. bg., sb. margarit. Este cuvînt identic cu mărgăritar, s. n. (perlă, plantă; Loranthus europaeus, Convallaria maialis), mr. mărgăritar(e), din ngr. μαργαριτάρι (Murnu 35; Meyer 260), cf. alb., bg. margaritar.Der. mărgăritărea, s. f. (iris). Mărgărită (var. margarită), s. f. (margaretă, Chrysanthemus leucanthemum), din fr. marguerite, a fost apropiat fonetic de mărgăritar. Cf. mărgea.

Intrare: mărgărit (mărgăritar)
mărgărit2 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mărgărit
  • mărgăritul
  • mărgăritu‑
plural
  • mărgărite
  • mărgăritele
genitiv-dativ singular
  • mărgărit
  • mărgăritului
plural
  • mărgărite
  • mărgăritelor
vocativ singular
plural
mărgărit3 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mărgărit
  • mărgăritul
  • mărgăritu‑
plural
  • mărgărituri
  • mărgăriturile
genitiv-dativ singular
  • mărgărit
  • mărgăritului
plural
  • mărgărituri
  • mărgăriturilor
vocativ singular
plural
mărgărint2 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mărgărint
  • mărgărintul
  • mărgărintu‑
plural
  • mărgărinte
  • mărgărintele
genitiv-dativ singular
  • mărgărint
  • mărgărintului
plural
  • mărgărinte
  • mărgărintelor
vocativ singular
plural
mărgărint3 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mărgărint
  • mărgărintul
  • mărgărintu‑
plural
  • mărgărinturi
  • mărgărinturile
genitiv-dativ singular
  • mărgărint
  • mărgărintului
plural
  • mărgărinturi
  • mărgărinturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mărgărit (mărgăritar) mărgărint

etimologie: