19 definiții pentru mânzată


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MÂNZÁTĂ ~e f. Vițică înțărcată (a cărei vârstă poate fi de la câteva luni până la doi ani). /cf. alb. mëzat

MÂNZÁT, -Ă, mânzați, -te, s. m. și f. (Pop. la f.) Vițel înțărcat, a cărui limită de vârstă variază, după regiuni, între câteva luni și doi ani. – Cf. alb. mëzat.

MÂNZÁT, -Ă, mânzați, -te, s. m. și f. Vițel înțărcat, a cărui limită de vârstă variază, după regiuni, între câteva luni și doi ani. – Cf. alb. mëzat.

MÎNZÁT, mînzați s. m. Vițel înțărcat (pînă îa un an). Veneau... cu cefile lor ca de mînzați. PREDA, Î. 85. Ciocoii mi-au luat boii Și mînzatul, ipistatul. TEODORESCU, P. P. 332. ◊ (Adjectival) Vițăl mînzat. ȘEZ. III 55.

MÎNZÁTĂ, mînzate, s. f. Vițea înțărcată (pînă la un an). Mimatele... la un loc, mînzații și gonitorii la altul. I. IONESCU, D. 370.

MÂNZÁT ~ți m. Vițel înțărcat (a cărui vârstă poate fi de la câteva luni până la doi ani). /cf. alb. mëzat

mînzát, -ă s. (d. mînz; alb. măzat). Vițel saŭ vițea în etate de vre-un an. V. junc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mânzátă (pop.) s. f., g.-d. art. mânzátei; pl. mânzáte

mânzátă s. f., pl. mânzáte

mânzát s. m., pl. mânzáți

mânzát s. m., pl. mânzáți


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MÂNZÁTĂ s. v. mânzare.

MÂNZÁT s. (ZOOL.) junc, (Transilv. și Maram.) tuluc. (Carne de ~.)

MÎNZAT s. (ZOOL.) junc, (Transilv. și Maram.) tuluc. (Carne de ~.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

mânzátă, -e, s.f. – Vacă fără vițel de lapte. Mânzata, toponim în Oarța de Sus-Codru, descoperire arheologică, epoca bronzului. – Cuvânt autohton, cf. alb. mëzat.

mânzát, s.m., f. – (zool.) Vițel sau vițea (înțărcat) până la doi ani; tuluc: „Zadiile-mpăturate / Nu mi le-oi stropi cu lapte, / Că ți-s vacile mânzate” (Bilțiu, 2006: 228). ♦ (top.) Mânzata, toponim în Oarța de Sus, descoperire arheologică, epoca bronzului. ♦ (onom.) Mănzat, Mânzat, Mânziuc, Mânzuc, nume de familie (56 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). ♦ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). – Cf. alb. mëzat (Scriban, DEX, MDA); din mânz (cuv. autohton, cf. alb. mës) + suf. -at.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

mânzat s. n. sg. (er.) fete; femei tinere.

Intrare: mânzată
mânzată substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mânza
  • mânzata
plural
  • mânzate
  • mânzatele
genitiv-dativ singular
  • mânzate
  • mânzatei
plural
  • mânzate
  • mânzatelor
vocativ singular
plural