5 definiții pentru lustruitor (s.n.) lustrător


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

LUSTRUITÓR, -OÁRE, lustruitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care efectuează operația de lustruire. 2. S. n. Instrument confecționat din oțel sau din bronz cromat, cu mâner de lemn, care servește în legătorie la lustruirea legăturilor de piele. [Pr.: -iru-i-] – Lustrui + suf. -tor.

lustruitor, ~oare [At: COSTINESCU / V: (reg) ~rător[1] / Pl: ~i, ~oare / E: lustrui + -tor] 1-2 a, smf (Persoană) care lustruiește (1). 3 sn Unealtă cu care se dă lustru2 (1) Si: polizor. corectată

  1. În original, accentuat greșit: ~rător; am corectat accentul potrivit cu forma cuv. în trimiterea coresp. — LauraGellner

LUSTRUITÓR, -OÁRE, lustruitori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care efectuează operația de lustruire. 2. S. n. Instrument confecționat din oțel sau din bronz cromat, cu mâner de lemn, care servește în legatorie la lustruirea legăturilor de piele. [Pr.: -tru-i-] – Lustrui + suf. -tor.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

lustruitór2 (obiect) (-tru-i-) s. n., pl. lustruitoáre

lustruitór (obiect) s. n., pl. lustruitoáre

Intrare: lustruitor (s.n.)
lustruitor2 (s.n.) substantiv neutru
  • silabație: lus-tru-i-tor info
substantiv neutru (N11)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • lustruitor
  • lustruitorul
  • lustruitoru‑
plural
  • lustruitoare
  • lustruitoarele
genitiv-dativ singular
  • lustruitor
  • lustruitorului
plural
  • lustruitoare
  • lustruitoarelor
vocativ singular
plural
lustrător
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

lustruitor (s.n.) lustrător

  • 1. Instrument confecționat din oțel sau din bronz cromat, cu mâner de lemn, care servește în legătorie la lustruirea legăturilor de piele.
    surse: DEX '09

etimologie:

  • Lustrui + sufix -tor.
    surse: DEX '98 DEX '09