LITORAL, -Ă, (1) litoraluri, s. n., (2) litorali, -e, adj. 1. S. n. Porțiune de teren situată de-a lungul țărmului oceanului, mării sau al unui lac. 2. Adj. Care se află pe litoral (1), care formează litoralul, privitor la litoral; care se află (în apă) aproape de țărm. – Din fr. littoral, lat. litoralis.

litoral, ~ă [At: AR (1829), 69¹/23 / Pl: (1-2) ~i, ~e, (3-6) ~uri / E: fr littoral, lat littoralis] 1 sn Porțiune de teren situată de-a lungul țărmului oceanului, al mării sau al unui lac. 2 sn (Pex) Țărm. 3 a Care se află pe litoral (1). 4 a Privitor la litoral. 5 a Care se află în apă, aproape de țărm. 6 a (Îs) Zonă ~ă Regiune a țărmului mării sau oceanului cuprinsă între limitele minime și cele maxime ale fluxului și refluxului, caracterizată printr-o intensă mișcare a apei, prin abundența luminii și prin prezența unor ecosisteme specifice.

LITORAL, -Ă, (1) litoraluri, s. n., (2) litorali, -e, adj. 1. S. n. Porțiune de teren situată de-a lungul țărmului oceanului, mării sau al unui lac, pe care de obicei o udă apele. 2. Adj. Care se află pe litoral (1), care formează litoralul, privitor la litoral; care se află (în apă) aproape de țărm. – Din fr. littoral, lat. litoralis.

LITORAL s.n. Regiune situată de-a lungul țărmului mării; țărmul mării. // adj. Care aparține țărmului mării. ◊ Zonă litorală = a) zonă cuprinzînd păturile de apă apropiate de țărm care acoperă platforma de prelungire a uscatului sub apele marine (platoul continental); b) (biol.) zonă care cuprinde totalitatea ecosistemelor existente pînă la 200 m adîncime. [Pl. -luri, -le. / < fr. littoral, it. littorale < lat. litus – țărm].

LITORAL, -Ă I. s. n. regiune situată de-a lungul țărmului mării. II. adj. care aparține țărmului mării. ◊ zonă ~ă = a) păturile de apă apropiate de țărm care acoperă platforma de prelungire a uscatului sub apele marine; b) totalitatea ecosistemelor existente până la 200 m adâncime. ◊ (despre plante) care crește pe țărmul mărilor sau lacurilor. (< fr. littoral, lat. littoralis)

LITORAL¹ ~ă (~i, ~e) Care ține de țărmul mării sau al oceanului; propriu malului mării sau oceanului. /<fr. littoral, lat. littoralis

*litorál, -ă adj. (lat. littoralis, d. littus, littoris, mal, țărm). De la malu măriĭ: provinciĭ litorale. S. n., pl. e și urĭ. Regiunea de pe malu măriĭ: litoralu Balticiĭ e în general jos și nisipos.

litoral¹ adj. m., pl. litorali; f. litorală, pl. litorale

litoral¹ adj. m., pl. litorali; f. litorală, pl. litorale

litoral adj. m., pl. litorali; f. sg. litorală, pl. litorale

litoral, domeniu ∼, (engl.= shoreline (litoral), environment, depth zone) zonă de legătură între dom. continental și baz. marin propriu-zis, situat în lungul liniei de țărm. În cadrul d.l. se disting: a) zona uscată (supraf.), în care se individualizează falezele de-a lungul țărmurilor înalte și plajele subaeriene; b) zona tidală (mediol.), acoperită periodic de ape datorită mișcărilor mareice; c) zona submersă, care rămâne permanent sub ape foarte puțin adânci și căreia îi corespund plajele umede. În d.l. este caracteristică o sedimentare detritică – grosieră sau fină – și uneori, în zonele temperate și calde, o sedimentare organogenă. V. și neritic.